În județul Galați, doar una din cinci localități erau asigurate obligatoriu împotriva inundațiilor la sfârșitul lunii august, iar în Vaslui erau asigurate mai puțin de 13% din totalul locuințelor din județ, arată datele PAID, societatea care emite asigurările obligatorii de locuințe (PAD) împotriva inundațiilor, cutemurelor și alunecărilor de teren.
Asta în condițiile în care asigurarea PAD este obligatorie pentru toate locuințele, conform Legii 260/2008.
Costul anual este de 130 de lei pentru clădirile construite din materiale durabile și 50 de lei pentru locuințele din chirpici sau paiantă, explică HotNews. Proprietarii care plătesc asigurarea pot primi despăgubiri de maxim 100.000 de lei pentru prima categorie de locuințe și 50.000 pentru cea de-a doua.
„Nu știm încă nivelul pagubelor. Nu avem nicio estimare la acest moment, e prea devreme, nu am primit decât 5 notificari de daună. De abia de azi încolo urmează să primim mai multe notificări.
Estimăm undeva la 1500 de dosare de daună.
În general, daunele de la inundații sunt mai mari decât cele de la cutremurele mici cum a fost cel din Gorj”, a declarat, pentru HotNews, Cosmin Tudor, directorul general adjunct al PAID.
Inspectorii de daune au ajuns deja la fața locului pentru a evalua pagubele.
Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale (PAID) a anunțat, luni, că e pregătită să despăgubească toți asigurații afectați.
„Încurajăm toți proprietarii de locuințe asigurați împotriva dezastrelor care au fost afectați de inundațiile din ultimele zile să contacteze PAID sau asigurătorii de la care au achiziționat polițele. Avem un sistem digitalizat de gestionare a daunelor pentru a accelera procesul de despăgubire și pentru a reduce povara birocratică pentru asigurații noștri”, a declarat Nicoleta Radu, director general PAID.
Oficialii PAID au transmis pentru HotNews statistica privind numărul de case care beneficiază de asigurare PAD în județul Galați.
De exemplu, în Slobozia Conachi erau asigurate doar 206 case dintr-un total de 1468 de locuințe, echivalentul unui grad de cuprindere de 14,1%. Restul procentelor variază între 2,32% – grad de cuprindere în Drăgușeni, unde sunt asigurate doar 47 de case din 2026 – și 16,45% – grad de cuprindere în Costache Negri, unde sunt asigurate 174 de case din 1058.
În județul Vaslui, procentele variază între 4,24% – grad de cuprindere în Mălușteni, unde sunt asigurate doar 55 de case din 1298 – și 18,20% – grad de cuprindere în Bârlad, unde sunt asigurate 4768 de case din 26196.