"Băi, ești prost?.. Băi, ești nebun?”. Actorul Cuzin Toma vrea să recurgă la legea dării în plată (VIDEO)

"Băi, ești prost?.. Băi, ești nebun?”. Actorul Cuzin Toma vrea să recurgă la legea dării în plată (VIDEO)
Foto: ziare.com

La darea în plată vrea să recurgă şi un cunoscut actor! Este vorba despre Cuzin Toma, cel care îl interpretează pe Firicel din serialul "Las Fierbinţi".

El a hotărât să-şi dea casa băncii, exasperat de datoria care nu i-a scăzut nici după ani de zile de plată a ratelor.

Cuzin Toma, interpretul lui "Firicel" din „Las Fierbinți”, vrea să predea băncii cheile garsonierei, împovărat fiind de achitarea creditului.

Ne-au păcălit! Cu cursul valutar, cu clauze ascunse, dobânzi umflate. A devenit un calvar pentru mine și bănuiesc ca pentru toată lumea, este de neimaginat!, a spus Cuzin Toma, potrivit B1TV.

Actorul Cuzin Toma vrea să recurgă la legea dării în plată

#DIRECT_ONE_vx7z92#

Actorul povestește că a luat un credit de peste 40.000 de franci elvețieni și ar fi trebuit să plătească în jur de 76.000 de franci.

După 6 luni însă, au început să crească ratele, iar de la 1.000 – 1.200 de lei pe lună, a ajuns să plătească 2.600 de lei.

Iar, după 9 ani de zile, a ajuns să scoată lună de lună din buzunar, pentru plata creditului la bancă, nu mai puțin de 9.000 de lei. Cuzin Toma nu-și explică situația la care s-a ajuns.

Actorul a postat și un mesaj de solaridate pe Facebook.

"Vreau să vă spun că am luat o decizie care, pe de-o parte, mă întristează, iar pe de altă parte, mă eliberează de o grea povară. Scriu acest mesaj din solidaritate față de toți românii care se confruntă cu problema băncilor și creditelor luate în franci elvețieni. Cei care au luat aceste credite n-au avut nicio șansă. Au fost victimele campaniilor agresive de inducere în eroare a populației cu privire la moneda francului elvețian. Îi înțeleg și ei sunt cei care au nevoie de ajutor din partea noastră, a societății", a spus actorul.

Firicel din „Las Fierbinți” știe deja și care va fi discuția cu cei de la bancă.

“O să vină să mă întrebe: "Băi, ești prost?", iar eu o să zic: "Băi, ești nebun?. Și cam așa o să se termine”, a mai spus glumind actorul.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`