Luminița Odobescu, discuție cu Antony Blinken despre încălcarea spațiului aerian românesc în contextul atacurilor rusești. A fost abordat și atacul din Marea Neagră

Luminița Odobescu, discuție cu Antony Blinken despre încălcarea spațiului aerian românesc în contextul atacurilor rusești. A fost abordat și atacul din Marea Neagră
Luminița Odobescu, ministrul de Externe. Sursa foto: Ministerul Afacerilor Externe/Ministry of Foreign Affairs, Romania / Facebook

Ministrul Afacerilor Externe, Luminița Odobescu, a vorbit joi la telefon cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, despre situația regională de securitate, informează MAE printr-un comunicat transmis vineri.

Ce au discutat Luminița Odobescu și Antony Blinken

MAE a precizat că oficialii au vorbit „inclusiv încălcarea spațiului aerian al României în urma atacurilor ruse asupra porturilor fluviale ucrainene”, dar „a fost abordată și atacarea de către Rusia în Marea Neagră a unei nave comerciale care transporta cereale”.

„Ministrul afacerilor externe a salutat sprijinul și solidaritatea SUA și Aliaților cu România și a subliniat importanța menținerii evoluțiilor din Marea Neagră și din regiune în atenția constantă a NATO. A salutat reiterarea, de către omologul american, a angajamentului SUA de a apăra fiecare centimetru de teritoriu aliat. A arătat că Aliații trebuie să implementeze toate angajamentele asumate în vederea asigurării securității spațiului euro-atlantic, în general, și în regiunea Mării Negre în special”, se arată în comunicatul MAE.

„Cei doi oficiali au discutat despre evoluțiile recente privind sprijinul pe care îl acordă Ucrainei împotriva agresiunii ilegale și nejustificate a Federației Ruse. Partea americană a reiterat aprecierea pentru decizia României de a dona un sistem PATRIOT Ucrainei, donație cu importanță deosebită în contextul continuării atacurilor aeriene ruse împotriva infrastructurii civile ucrainene. Secretarul de stat american a subliniat angajamentul SUA de a continua măsurile în vederea consolidării capacității de apărare a României”, mai notează MAE.

Alte subiecte abordate

Luminița Odobescu și Antony Blinken au vorbit și despre Republica Moldova, dar și despre Programul Visa Waiver.

„Șefii celor două diplomații și-au reiterat sprijinul pentru Republica Moldova în eforturile sale de a respinge acțiunile hibride ale Rusiei, care vizează inclusiv influențarea rezultatului proceselor electorale din luna octombrie”, se arată în același comunicat.

„Totodată, cei doi oficiali au trecut în revistă progresele substanțiale ale României în îndeplinirea condițiilor pentru accederea în Programul Visa Waiver”, afirmă MAE.

Potrivit părții române, demnitarii au convenit să continue dialogul strâns în perioada următoare.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
19:16 - Diana Stoica (USR), despre modificarea legislativă care îi permite lui Klaus Iohannis să candideze la Senat: Iohannis o ia pe urmele lui Iliescu. Asta e o lege dată cu dedicație pentru un singur om (VIDEO)
18:59 - ANPC a închis 13 magazine din București. Spațiile comerciale sunt acuzate că au vândut ilegal tutun către minori
18:59 - Bușoi (PNL): E nevoie de Iohannis în Parlamentul României. Nu ne e teamă, nu vom pierde voturi / PSD azi e, într-o oarecare măsură, diferit față de vechiul PSD (VIDEO)
18:53 - Ministrul Mediului a anunțat ce măsuri sunt luate pentru a diminua impactul viiturilor de pe Dunăre, care se îndreaptă spre România: „Nu ar trebui să existe motive de îngrijorare”
18:37 - Atenție! Ce ajutor de încălzire va primi un pensionar care avea o pensie de 2050 de lei înainte de recalculare
18:31 - La ce trebuie să avem grijă când citim indicațiile de spălat și călcat de pe haine? Cinci simboluri la care trebuie să fim atenți
18:29 - Ghiță Ciobanul, după ce Regele Charles a anunțat că angajează cioban pentru cele 2.000 de oi ale sale: „Am și eu oi câte are regele. M-am uitat de bani, dar nu scrie în anunț. Meseriași nu mai găsești nici la noi”
17:59 - Stare de alertă în Budapesta, după ce Dunărea a ieșit din matcă și continuă să crească. Mii de persoane participă la activitatea de apărare (GALERIE FOTO)
17:58 - Anchetă în Iași după apelul suspect pe care l-a efectuat un copil de 13 ani la 112
17:56 - Tragedie la Gura Humorului. Un bărbat a murit, iar un altul se află în stare grav. Cum s-a petrecut accidentul