MApN: Spaţiul aerian al României este bine apărat; se intervine după un set de măsuri, gradual

MApN: Spaţiul aerian al României este bine apărat; se intervine după un set de măsuri, gradual
Foto: Hepta.ro / Abaca Press / SalamPix/ABACA

Spaţiul aerian al României este apărat la fel ca în toate ţările NATO şi există mijloacele necesare de supraveghere, monitorizare şi intervenţie în cazul unei situaţii ostile, a dat miercuri asigurări purtătorul de cuvânt al MApN, general de brigadă Constantin Spînu.

Acesta a mai precizat că se poate interveni în cazul un atac ostil împotriva României cu legislaţia în vigoare, dar sunt necesare adaptări legislative pentru a clarifica situaţiile particulare pe care Legea 257/2001 nu le putea prevede, pentru că în acea perioadă nu exista pericolul dronelor:

„Vreau să transmit un mesaj de siguranţă. Spaţiul aerian al României este bine apărat. Faptul că nu s-a doborât drona, că nu s-a doborât nici în Polonia, nici în Letonia, reprezintă un risc, dar o vulnerabilitate nu a fost. La acel moment în aer au fost două avioane F16 care au supravegheat în permanenţă situaţia. Procedurile de acţiune sunt aceleaşi în tot spaţiul aerian al NATO. Nu putem spune că am fost spectatori. Se intervine după un set de măsuri care se iau gradual în mod unitar în tot spaţiul aerian al NATO. În acel moment am fost în legătură permanentă şi cu autorităţile NATO. Spaţiul aerian al României este gestionat, în mod integrat, la nivel aliat. Cele două avioane F16 ale forţelor aeriene române erau în serviciu de luptă, sub autoritate NATO. Au fost în aer aproape două ore, astfel că ar fi putut să intervină în situaţia în care drona ar fi reprezentat un pericol pentru teritoriul naţional”, a explicat Spînu după întâlnirea reprezentanţilor MApN cu membrii Comisiei de Apărare din Senat, potrivit Agerpres.

Purtătorul de cuvânt al MApN a admis că drona, care poate fi considerată „şi o provocare”, ar fi putut fi doborâtă dacă era „un act ostil îndreptat împotriva teritoriului NATO”.

„Legea a fost emisă în anul 2001 (Legea 257/2001). Avem nevoie de clarificări legislative astfel încât procedurile noastre să fie cât mai simple, iar lanţul de autoritate să fie cât mai scurt în astfel de situaţii. Noile proiectele de lege sunt în avizare la diferite instituţii pentru a fi aprobate în şedinţa de Guvern. (…) Deocamdată, operăm cu această legislaţie. Putem să acţionăm când poate fi estimat un atac intenţionat, un act ostil împotriva teritoriului României sau al NATO. (…) Avem nevoie să clarificăm situaţiile particulare pe care Legea din 2001 nu le putea prevede (…) În situaţia în care avem un atac ostil deliberat împotriva României, sigur că nu e nevoie de nici o modificare legislativă, putem să intervenim cu legislaţia pe care o avem acum. Ceea ce ne dorim este să fim bine acoperiţi cu toate celelalte situaţii care nu puteau să fie prevăzute în 2001, când nu existau drone folosite militar”, a detaliat Spînu.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
20:47 - Dan Barna: Suntem în fața unui vot prin care definim viitorul. Singurul candidat care poate să lupte cu ceea ce înseamnă PSD, PNL, AUR, toată această structură care a încolăcit ca un șarpe România, este Elena Lasconi (VIDEO)
20:45 - Un bătrân din Slatina a fost bătut de tânărul pe care îl avea în gazdă. Bărbatul are șanse minime de supraviețuire
20:43 - Dan Barna: Românii au de ales între vechiul sistem PSD – PNL și Elena Lasconi, omul fără legătură cu sistemul / Ciucă și Ciolacu sunt motivele pentru care oamenii au sărăcit / Simion a fost marioneta PSD ani de zile în Parlament (VIDEO)
20:18 - Nicușor Dan a spus cine poate vota la referendum: “Cei care au buletin de București sau viză de flotant, indiferent de când s-a luat viza”. Tot ce trebuie să știe cei care vor alege să voteze la cele 3 întrebări (VIDEO)
20:04 - Dani Oțil, surprinză romantică pentru Gabriela Prisăcariu, cu ocazia aniversării ei. Gestul prezentatorului i-a uimit pe fani
19:38 - Nicușor Dan: Nu se fac mari investiții în București pentru că banii sunt distribuiți prost. Primăriile de sector primesc de 3 ori mai mulți bani decât noi, deși noi avem mai multe atribuții decât ei. Așa se duc banii pe tot felul de prostii (VIDEO)
19:36 - Nicușor Dan: Este un grad uriaș de ilegalitate la sectoarele din București în ceea ce privește emiterea autorizațiilor. Asta e calea cea mai simplă de a reveni în legalitate (VIDEO)
19:24 - Mai mulți copii de la o grădiniță din Timișoara, transportați la spital. Cei mici au acuzat stări de rău
19:03 - Gheorghe Falcă: Cred că acest parteneriat al PNL-ului cu administrațiile locale poate să dinamizeze viața din România în momentele grele prin care vom trece în 2025 (VIDEO)
18:58 - Ciprian Ciucu, despre referendumul inițiat de Nicușor Dan: E important deoarece poate da tonul pentru o reformă administrativă a Capitalei. La întrebarea despre buget e puțin neclar (VIDEO)