Tudose, despre desemnarea viitorului premier după alegeri: „E bine în democrație să mai împarți puterea” / Ironii la PNL: „Ei oricum cred c-o să câștige cu 80%. Nu se va întâmpla așa” (VIDEO)

Tudose, despre desemnarea viitorului premier după alegeri: „E bine în democrație să mai împarți puterea” / Ironii la PNL: „Ei oricum cred c-o să câștige cu 80%. Nu se va întâmpla așa” (VIDEO)
Foto: Inquam Photos / Sabin Cirstoveanu

Președintele Consiliului Național al PSD, europarlamentarul Mihai Tudose, a declarat că nu e bine ca un singur partid să dețină toată puterea în stat și că e încrezător că Marcel Ciolacu, dacă va fi noul președinte al României, va respecta Constituția în desemnarea noului premier.

Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Bună dimineața, România!”, moderată de Gabriela Mihai pe B1 TV, în contextul în care Ciolacu a spus că dacă va câștiga prezidențialele, va desemna noul premier de la un alt partid decât PSD.

Tudose, despre guvernarea după alegeri

„Coaliția postguvenare va fi decisă de români, prin votul domnniilor lor. După ce trece etapa de votare, vedem ce a generat acel vot în Parlament și cine poate forma o majoritate.

În ce privește prima declarație a dlui Ciolacu, e bine în democrație să mai împarți puterea, că dacă are puterea unul singur, nu e neapărat foarte bine. Să vedem ce decide poporul și eu am încredere în dl Ciolacu că va fi un președinte care respectă Constituția”, a declarat Mihai Tudose.

El i-a ironizat apoi pe PNL-iști: „Bine, dacă e să mă iau după ce spun colegii liberali, ei oricum câștigă cu 80%, adică nu mai e cazul… Dar nu cred că se va întâmpla așa”.

Tudose, despre pensii

Cât despre atacurile din coaliție, acesta a afirmat: „Nu putem să încasăm fără să reacționăm (…) Ei vor ”să mărească pensiile”, dar ei s-au opus tot timpul, că nu e sustenabil, că e prea mult…”.

„Pensiile oricum vor continua să crească și anul ăsta, și la anul. Formularea lor exactă în comunicare e următoarea: ”să rezolvăm, să crească toate pensiile, să nu scadă, iar cele care au scăzut…”. Păi n-a scăzut nicio pensie, e prin lege că nu scade nicio pensie. Unele nu au crescut sau nu au crescut mult. Formularea e, scuzați-mă, neconformă cu realitatea. Dar pe legea actuală, inclusiv acea indexare cu inflația, pensiile vor continua să crească”, a mai declarat Mihai Tudose.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`