Un incendiu puternic a izbucnit într-un depozit de deșeuri din Sibiu. A fost emis RO-Alert

Un incendiu puternic a izbucnit într-un depozit de deșeuri din Sibiu. A fost emis RO-Alert
Foto ilustrativ: Shutterstock

Un puternic incendiu a izbucnit într-un depozit de deșeuri din Viile Sibiului. Jandarmii încearcă să stingă de la primele ore ale dimineții flăcările care au cuprins spațiul.

Locuitorii au primit mesaj RO-Alert

Incendiul se manifestă pe o suprafață de 250 de mp la peste 200 de tone de deșeuri textile. Totuși, nu există risc de propagare, conform Știrile ProTv.

Din cauza apariţiei intensificărilor de vânt și a degajărilor masive de fum în zonă, după ora 08:30 s-a transmis mesaj de avertizare de tip RO-Alert.

Mai multi pompieri intervin pentru a stinge flăcările

„Pompierii sibieni intervin de urgenţă în Viile Sibiului pentru stingerea unui incendiu de deşeuri care se manifestă cu flacără şi degajări mari de fum. La faţa locului sunt mobilizate trei autospeciale de stingere, o autocisternă. De asemenea se acţionează şi cu două autocisterne cu apă de la Apă –Canal”, a transmis, miercuri, ISU Sibiu.

Conform ultimelor date ale ISU Sibiu, dispozitivele de intervenție au fost suplimentate. În prezent, cinci autospeciale de stingere, trei autocisterne, un echipaj SMURD, și un buldoexcavator acționează pentru a stinge flăcările.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`