Apariția regelui Charles la un eveniment. Era vesel și îmbujorat

Apariția regelui Charles la un eveniment. Era vesel și îmbujorat
Foto: Hepta.ro / DPA Images / Matthew Horwood

Regele Charles a participat la un eveniment, iar apariția sa a uimit oamenii. Era vesel, îmbujorat și în ciuda specualațiilor privind starea lui de sănătate, el nu lasă să se vadă suferința. Cu toate acestea, Palatul Buckingham continuă planul pentru funeraliile sale.

Regele Charles a participat la un eveniment rural organizat de Royal Horticultural Society. A ieșit în fața tuturor fiind vesel și îmbujorat, purtând un kilt scoțian. El s-a văzut cu expozanții și cu membrii RHSA, a admirat exponatele florale și legumele înscrise în competiție. Evenimentul a marcat cei 200 de ani în care cultivatorii își expun producțiile, informează Cancan.

Operațiunea Menai Bridge continuă

Chiar dacă regele Charles pare că se simte mai bine, Palatul Buckingham continuă planul funeraliilor sale, numit Menai Bridge. Operațiunea a început chiar la scurt timp după decesul reginei Elisabeta a II-a.

„Chiar Regele a menționat în discursul de acceptare că va avea acest rol pentru câte zile o mai avea. Are 73 de ani, trebuie să ținem cont de acest lucru,așa că ne pregătim pentru ce va urma”, a spus ofițerul regal însărcinată cu protecția, Simon Morgan.

Când regale Charles a fost diagnosticat cu cancer, operațiunea a fost urgentată pentru că medicii i-au mai dat suveranului doar doi ani de trait.

După ce regale Charles se va stinge din viață, la tron va urma prințul William și Kate Middleton care va deveni Regina Consoartă. Regele nou se va adresa națiuni, apoi va urma o perioadă de doliu național.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:56 - Un accident grav de circulație a avut loc joi seară în Cluj. Cinci tineri, printre care o adolescentă de 15 ani, au fost transportați la spital
23:53 - Ursula von der Leyen a anunțat un ajutor de 10 miliarde de euro pentru ţările afectate de inundaţii
23:37 - Rareș Bogdan, despre amendamentul care-l ajută pe Iohannis să candideze la parlamentare: Nu lăsăm pe nimeni în urmă. Ne respectăm președinții de partid și de țară. Privim spre viitor
23:27 - Țara din Europa care va limita folosirea limbii ruse. Nu va mai putea fi folosită la locurile de muncă sau pe bancomate
23:14 - Cum a scăpat Mario Iorgulescu de pedeapsa de 13 ani și 8 luni de închisoare. Motivare: Nu a intenționat să omoare pe cineva / Opinia separată a unui judecător: Tânărul era beat, drogat, conducea cu viteză excesivă, a trecut pe roșu
23:00 - Cât costă o vacanță de șapte zile, la un hotel all inclusive în prima vacanță a elevilor. Unele destinații deja nu mai au locuri
22:39 - Bogdan Paraschiv (Partida Romilor): Am auzit încă de acum 6 – 7 luni că e posibil ca Iohannis să candideze la parlamentare (VIDEO)
22:33 - Momente de groază la bordul unui avion. În timpul zborului, pasagerii au început să „sângereze din gură și din urechi”
22:07 - Diana Buzoianu (USR) acuză PNL de ipocrizie în relația cu Nicușor Dan: L-au atacat atâtea luni și acum îl caută. Teatru ieftin pentru voturi (VIDEO)
22:02 - Țuțuianu: Iohannis a tot căutat un loc de muncă bun și cald, după ieșirea din mandat. Probabil candidatura lui la Senat e susținută de Ciucă pentru un fel de întoarcere a unor servicii pe care i le-a făcut președintele în ultimii ani (VIDEO)