Donald Trump a obținut voturile necesare pentru a reprezenta Partidul Republican în scrutinul prezidenţial din Statele Unite, informează site-ul agenţiei AP, potrivit Mediafax.
Trump are susţinerea din partea a 1.238 de electori, în condițiile în care ar avea nevoie de 1.237 de voturi pentru a deveni candidatul Partidului Republican în scrutinul prezidenţial din Statele Unite.
Mai mult, vor fi repartizate încă 303 voturi în cinci scrutinuri interne programate în următoarele săptămâni.
Pentru a atinge numărului minim de electori, Donald Trump va evita un vot direct în cadrul convenţiei republicane din iulie. În cazul în care niciun politician nu ar fi obţinut cele 1.237 de voturi necesare, Trump ar fi putut fi desemnat direct în cursul convenţiei programate în Cleveland în iulie.
Scrutinul prezidenţial din Statele Unite este programat pe 8 noiembrie.