Dan, un român care a muncit în străinătate timp de 13 ani, a revenit în România și a dat lovitura cu afacerea sa.
Este vorba despre cultivarea alunelor bio, informează Observator.
„După ce alunele au căzut pe jos, le suflăm cu o suflantă, le facem un şir aşa pe mijloc, venim cu maşina de cules. Care prin aspiraţie le aspiră şi ele ajung curate în sac”, a explicat Dan, proprietarul plantaţiei.
După ce a lucrat atâția ani în străinătate, Dan a decis să se întoarcă acasă pentru a investi în cultura de alune bio. Chiar dacă anul acesta a fost secetos, iată că Dan a avut mai mult succes: seceta i-a adus o recoltă mai mare cu aproximativ 40% faţă de anul trecut.
„A prins, aduce şi profit. Trebuie să avem răbdare. Fiindcă investiţia e foarte mare, cu terenul, cu plantele, utilaje. Anul ăsta am reuşit undeva între două tone jumate, trei tone, încă mai avem de cules câteva zile”, a mai spus bărbatul.
Pentru a cultiva alune bio, e nevoie de investiții mari și trebuie să respecți și câteva reguli importante.
„Eu fiind pe ecologic, certificat ecologic, am nişte costuri mai mari de întreţinere şi producţia nu e aşa de mare. N-avem voie să folosim fertilizanţi chimici, doar gunoi de grajd, produse fitosantiare certificate ecologic”, a mai explicat proprietarul plantaţiei.
Un kilogram de alune bio costă 25 de lei kilogramul.
„Sunt foarte sănătoase şi sunt de sezon. Crude, pentru că nu şi pierd din proprietăţi şi aşa beneficii”, a spus un client. „Aşa crude sunt bune şi pentru prăjituri”, a precizat altcineva.
Un nutriționist a explicat cât de benefice sunt pentru corp.
„În medie, o sută de grame ne aduce ca şi aport caloric 650-700 de calorii. Alunele sunt o sursă foarte bune de energie, conţin o cantitate importantă de proteină, cam 15 grame, dar şi acizi graşi şi grăsimi, magneziu, vitamina E şi calciu”, a precizat Iulia Trif, nutriţionist.
La export, kilogramul de alune pleacă cu un preţ de 5 euro.