Un motan ”s-a întors din morți” la 4 zile de la ”incinerare”

Un motan ”s-a întors din morți” la 4 zile de la ”incinerare”
Sursa foto simbol: Pixabay

O familie din North Yorkshire, Marea Britanie, a avut șocul și bucuria să afle că motanul său iubit, pe care-l credea mort și incinerat, era, de fapt, în viață.

Incredibila poveste a motanului Ted

Nicci Knight era cu familia în vacanță în Turcia când vecinii au anunțat-o că motanul lor, Ted, s-a înecat în iazul din curte.

„A trebuit să le dau vestea soțului și celor patru copii ai noștri și am fost absolut devastați, pentru că Ted e minunat și e un membru iubit al familiei”, a spus Nicci Knight, pentru BBC.

Ea a aranjat de la distanță astfel încât Crematoriul Heavenly Pets să colecteze trupul lui Ted și să-l incinereze.

Patru zile mai târziu, când încă erau în Turcia, Nicci Knight e sunată insistent de cea care-l îngrijise până atunci pe Ted. Femeia îi spune că motanul e în viață și tocmai a intrat în casă.

„La început nu mi-a venit să cred. Am pus-o să mă sune pe FaceTime, ca să pot vedea că Ted chiar e în viață”, a mai spus Nicci Knight.
Până la urmă, ea și-a dat seama că a plătit 130 de lire pentru a incinera pisica altcuiva.

Dar Vicki Crallan, directorul Heavenly Pets Crematorium, tot își face griji, căci există undeva o familie care „duce lipsa unei pisici iubite”.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:57 - O localitate din România nu are apă potabilă la robinet. Care este cauza
23:49 - Nicușor Dan, despre lucrările la rețeaua de termoficare: Avem 15 şantiere deschise. Facem 70 km anul acesta. Vor fi tot mai puține avarii (VIDEO)
23:31 - Un bărbat și-a pierdut viața printr-un accident de bucătărie. Acesta s-a înjunghiat mortal
23:30 - Ciucă, întrebat despre coaliţia de dreapta: Când celelalte partide se vor maturiza suficient să putem discuta despre politici şi valori. Mai au aproape 70 de zile să se maturizeze
22:59 - Ciucă, despre amendamentul ce-l ajută pe Iohannis să candideze la parlamentare: Noi doar restabilim un drept. Experiența președintelui nu se irosește, trebuie valorificată
22:57 - Care este țara din lume care are mai multe mașini electrice decât pe benzină? Autoritățile oferă reduceri fiscale generoase pentru vehiculele electrice
22:40 - Nicușor Dan, despre planșeul de la Piața Unirii: Nu avem o expertiză care să spună că-i pericol public. Când Primăria Sectorului 4 va veni cu toate avizele, vom da repede autorizația pentru intervenție (VIDEO)
22:19 - Ce au spus medicii din Beirut despre rănile produse de pagerele care au explodat: „N-am mai văzut aşa ceva. Este indescriptibil”
22:14 - Nicusor Dan, întrebat dacă va semna şi pentru candidatura lui Ludovic Orban, după ce a semnat pentru Ciucă și Lasconi: Dacă mi-o solicită, desigur, pentru că este un partid de dreapta (VIDEO)
21:51 - Cum funcționează dronele antițânțari din Capitală. Nicușor Dan: Dacă se dovedesc eficiente acum, le vom folosi sistematic la anul. Nu e absolut niciun pericol pentru oameni (VIDEO, FOTO)