Alba: Proiectile şi muniţie de infanterie, descoperite de un bărbat în curtea sa

Alba: Proiectile şi muniţie de infanterie, descoperite de un bărbat în curtea sa
Sursa foto: Facebook / Poliția Română

Mai multe proiectile şi elemente de muniţie de infanterie au fost descoperite vineri, 06 septembrie, de un localnic din oraşul Cugir, județul Alba, în timpul unor săpături pe care le efectua în curtea sa.

Șapte proiectile şi 9 elemente de muniţie de infanterie

„Echipa pirotehnică din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Alba a fost solicitată să intervină pentru asanarea muniţiei rămasă neexplodată în oraşul Cugir. În urma misiunii pirotehnice au fost asanate: 7 proiectile şi 9 elemente de muniţie de infanterie”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Alba, Alex Crişan, citat de Agerpres.

Acesta a mai menționat că acestea ar fi fost găsite în timpul unor săpături efectuate în curte de către un localnic. Cel mai probabil, proiectilele provin din cel de-Al Doilea Război Mondial.

Cea mai mare descoperire de acest gen din Alba

În Vinerea – Cugir, în 2001 s-a înregistrat cea mai mare descoperire de acest gen din Alba. La acel moment au fost găsite în jur de 600 de proiectile într-un loc în care a existat, până în 1946, un depozit de armament, care a fost distrus în urma unei explozii.

Pe locul respectiv s-au format gropi, inundate ulterior, însă din cauza secetei prelungite din primăvara lui 2001, apele au secat, astfel încât proiectilele rămase intacte au ieşit la iveală.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`