Se închide parcarea de la Aeroportul Otopeni. Unde vor putea parca pasagerii

Se închide parcarea de la Aeroportul Otopeni. Unde vor putea parca pasagerii
Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Parcarea din fața terminalului Plecări al Aeroportului Internațional Henri Coandă București se va închide, de luni, 9 septembrie, începând cu ora 9.00, pentru lucrări la viitoarea stație de metrou „Aeroport Otopeni”, a anunțat joi Compania Națională Aeroporturi București (CNAB).

Pasagerii sunt îndrumați să acceseze parcarea situată în rondul central (parcarea P3)

Instituția transmite că a inițiat o serie de măsuri pentru minimizarea disconfortului pasagerilor. Astfel, pasagerii care vor dori să parcheze cât mai aproape de terminalul Plecări sunt îndrumați să acceseze parcarea situată în rondul central (parcarea P3), care va funcționa în regim „short-term”.

Compania Națională Aeroporturi București mai transmite că are în derulare o serie de proiecte pentru sporirea capacității de parcare pentru pasageri. Viitoarea linie de metrou (Magistrala 6) până la Aeroportul Henri Coandă de la Otopeni ar trebui să fie gata până la finalul anului 2027.

Proiectul „Magistrala 6. 1 Mai – Otopeni, Legătura rețelei de metrou cu Aeroportul Internațional Henri Coandă – Otopeni” va avea 12 trenuri, un traseu de 14,2 kilometri și va cuprinde 12 stații de metrou: Pajura, Expoziției, Piața Montreal, Gara Băneasa, Aeroportul Băneasa, Tokyo, Washington, Paris, Bruxelles, Otopeni, Ion I. C. Brătianu, Aeroportul Internațional Henri Coandă.

Proiectul este împărțit în două loturi: Lot 1.1 Secțiunea de Sud (1 Mai – Tokyo) ( 6,6 kilometri și cuprinde 6 stații) și Lot 1.2. Secțiunea de Nord (Tokyo – Aeroport Otopeni) (7,6 kilometri și 6 stații).

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:57 - O localitate din România nu are apă potabilă la robinet. Care este cauza
23:49 - Nicușor Dan, despre lucrările la rețeaua de termoficare: Avem 15 şantiere deschise. Facem 70 km anul acesta. Vor fi tot mai puține avarii (VIDEO)
23:31 - Un bărbat și-a pierdut viața printr-un accident de bucătărie. Acesta s-a înjunghiat mortal
23:30 - Ciucă, întrebat despre coaliţia de dreapta: Când celelalte partide se vor maturiza suficient să putem discuta despre politici şi valori. Mai au aproape 70 de zile să se maturizeze
22:59 - Ciucă, despre amendamentul ce-l ajută pe Iohannis să candideze la parlamentare: Noi doar restabilim un drept. Experiența președintelui nu se irosește, trebuie valorificată
22:57 - Care este țara din lume care are mai multe mașini electrice decât pe benzină? Autoritățile oferă reduceri fiscale generoase pentru vehiculele electrice
22:40 - Nicușor Dan, despre planșeul de la Piața Unirii: Nu avem o expertiză care să spună că-i pericol public. Când Primăria Sectorului 4 va veni cu toate avizele, vom da repede autorizația pentru intervenție (VIDEO)
22:19 - Ce au spus medicii din Beirut despre rănile produse de pagerele care au explodat: „N-am mai văzut aşa ceva. Este indescriptibil”
22:14 - Nicusor Dan, întrebat dacă va semna şi pentru candidatura lui Ludovic Orban, după ce a semnat pentru Ciucă și Lasconi: Dacă mi-o solicită, desigur, pentru că este un partid de dreapta (VIDEO)
21:51 - Cum funcționează dronele antițânțari din Capitală. Nicușor Dan: Dacă se dovedesc eficiente acum, le vom folosi sistematic la anul. Nu e absolut niciun pericol pentru oameni (VIDEO, FOTO)