Reacția avocatului Cuculis după apărarea lui Vlad Pascu. Sebastian nu avea deloc alcool în sânge

Reacția avocatului Cuculis după apărarea lui Vlad Pascu. Sebastian nu avea deloc alcool în sânge
Sursa foto: Inquam Photos / George Călin

Avocatul Cuculis pentru Familia Dragomir, Ionescu, Coniac, Barzan a reacționat după declarațiile făcute de avocații lui Vlad Pascu, care susțin că Roberta și Sebastian ar fi avut sânge în corp în momentul în care s-a produs accidentul.

Ce spune avocatul Cuculis

Avocații lui Vlad Pascu au propus culpă comună pentru producerea accidentului din 2 Mai, pe motiv că tinerii uciși au consumat alcool și se deplasau haotic pe marginea drumului, conform observatornews.

Dar, avocatul Cuculis al familiei Robertei a transmis că ea avea o alcoolemie de 0,78 g la mie, iar din punct de vedere al codului rutier se pedepsește cu o contravenție, nu infracțiune, pentru că este sub limita de 0,60 g la mie. Cât despre Sebastian, acesta nu avea deloc alcool în sânge.

Mai mult, avocatul spune că alcoolemia tinerilor nu are importanță pentru că ei au fost loviți în timp ce se deplasau în zona pietonală, nu pe carosabil.

„Faptul că Vlad Pascu, sub multipla influenţă a drogurilor şi conducând cu viteză, a gonit spre ei şi i-a omorât pe cei doi, iar acum apărarea încearcă culpabilizarea victimelor nu arată nimic altceva decât un cinism exagerat şi lipsa totală de empatie, de înţelegere a unor probe şi în conformitate cu Decizia de interpretate a ICCJ cu numărul 12/2016 referitoare la culpă în întinderea prejudiciului.

Afirmaţiile absolut denigratoare la memoria victimelor şi la demnitatea supravieţuitorilor, făcute de către apărarea lui Vlad Pascu, sunt vădit contrazise şi de raportul de expertiză efecutat în cauză cu privire la dinamică accidentului unde se arată culpă lui Vlad Pascu în producerea accidentului”, reiese din comunicatul avocatului Cuculis.

În plus, el clasifica drept „jignitoare” afirmațiile avocaților lui Pascu atât față de persoanele din proces, cât și pentru victimele accidentului.

Solicitarea lui Pasu, respinsă

Tribunalul din Constanța a respins, marți solicitarea lui Vlad Pascu de a înlocui arestul preventive cu cel la domiciliu, iar decizia este definitivă. Avocații lui Pascu au transmis că accidentul s-a produs din cauza mai multor factori precum, noaptea, poziția pietonilor, „probabil” viteza sau curbă.

„Eu cred că un cumul de factori şi anume, noapte, poziţia persoanelor, uitaţi-vă pe necropsiile persoanelor decedate. Viteza, probabil. Nicidecum această substanţă găsită sau nu. Curbă, probabil. Cred că orice şofer ar fi avut dificultăţi la acel moment. Asta e părerea mea. Nu vreau să-l iau în braţe pe Vlad Pascu, dar rugămintea mea e să gândim totuşi obiectiv”, a afirmat Alin Trandafirescu.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
20:31 - Ministrul Mediului: „Vârful de debit pe Dunăre va fi pe 28-29 septembrie. Va fi mai mult decât dublu a ce avem acum” / Cum s-au pregătit autoritățile (VIDEO)
20:27 - A fost activat planul roșu de intervenţii! Peste 70 de copii, intoxicați după ce au mâncat hrana primită de la școală. Asistenţii şi medicii au scos pe bandă rulantă elevii din ambulanţe
20:22 - Primul trec electric cumpărat de România în ultimii 40 de ani a fost distrus de pietre. Vehiculul a intrat în reparații înainte de a fi pus în circulație
19:59 - Locul ascuns din România care este înconjurat de peisaje frumoase și legende. Puțin români știu despre existența lui
19:51 - Eugen Tomac a explicat în ce constă, de fapt, portofoliul obținut de România la Comisia Europeană: Nu are responsabilități care să influenteze major politicile în Europa (VIDEO)
19:50 - Tomac: Avem o degradare destul de serioasă a democrației în România și tăcerea Comisiei Europene, altădată foarte vocală, e extrem de suspectă și nemulțumitoare (VIDEO)
19:28 - Fost atacant la Arsenal a fost arestat pentru contrabandă cu substanțe ilegale. Fotbalistul a fost prins cu 60 kg de canabis
19:24 - Marian Rasaliu: Dacă PSD n-ar fi venit la guvernare alături de PNL, ar fi fost un dezastru pentru România. Relația dintre USR și PNL a trântit România jos de tot (VIDEO)
19:16 - Diana Stoica (USR), despre modificarea legislativă care îi permite lui Klaus Iohannis să candideze la Senat: Iohannis o ia pe urmele lui Iliescu. Asta e o lege dată cu dedicație pentru un singur om (VIDEO)
18:59 - ANPC a închis 13 magazine din București. Spațiile comerciale sunt acuzate că au vândut ilegal tutun către minori