Toyota, sponsor oficial al Comitetului Olimpic și Sportiv Român, au răbufnit și s-au simțit tratați neprofesionist de partenerii din COSR, care au participat la evenimentul organizat de Fundația Țiriac pentru a-i recompensa pe medaliații olimpici ai României cu automobile Hyundai, spun sursele Golazo.ro.
Ion Țiriac i-a premiat cu câte o mașină pentru fiecare medalie pe sportivii români care s-au clasat pe podium la Jocurile Olimpice de la Paris. Astfel, aurul a fost recompensat cu un Hyundai Ioniq 5 electric, argintul cu Hyundai Kona, iar bronzul cu Hyundai Bayon.
În total, România a avut 16 sportivi medaliați la Jocurile Olimpice de la Paris. Cei care au obținut câte două medalii, cum s-a întâmplat la canotaj, au primit câte două mașini.
Alături de ei, Fundația Țiriac a decis să o premieze cu o mașină și pe Sabrina Voinea, cea care s-a clasat pe locul 4 în finala olimpică de la sol după ce a reclamat că a fost nedreptățită de arbitraj.
Pentru Toyota, sponsor oficial al COSR, Grupul Țiriac este unul dintre principalii competitori de pe piață. În februarie, la evenimentul de lansare a modelului C-HR, fusese anunțat că medaliații români de la Paris vor primi autoturisme din partea companiei nipone.
Nemulțumită de prezența oficialilor COSR la evenimentul lui Țiriac, Toyota, care este totodată partener al Comitetului Olimpic Internațional, a cerut de urgență explicații de la București și l-a convocat pe Mihai Covaliu la o discuție.
În replică, potrivit Golazo.ro, președintele COSR a încercat să le explice celor de la CIO că nu-l putea împiedica pe Țiriac sau pe oricine altcineva să ofere un premiu, că el nu a girat folosirea simbolurilor olimpice într-un eveniment privat și că el a fost acolo în calitate de fost sportiv, nu de președinte al COSR.
După discuție, Mihai Covaliu a fost nevoit să se delimiteze public de orice asociere cu Țiriac. Recent, COSR a transmis un comunicat în care își exprima loialitatea și recunoștința față de Toyota, un „sponsor excepțional”.