Un tânăr din Maramureș a fost atacat de ursoaică. El își căuta animalul pierdut în pădure

Un tânăr din Maramureș a fost atacat de ursoaică. El își căuta animalul pierdut în pădure
Sursa Foto: Freepik.ro

Un tânăr din Maremureș a fost atacat de o ursoiacă, în pădure, în timp ce își căuta un animal care s-a pierdut.

Tânărul a suferit răni grave

În timp ce își căuta animalul rătăcit, ursoaica cu pui l-a atacat, iar acesta a suferit răni grave, dar care nu îi pun viața în pericol, conform știrileprotv.

La fața locului au ajuns echipajele de salvare care l-au transportat până la autospeciala SMURD care l-a dus la spital pentru a primi îngrijirile medicale de specialitate și tratamentul necesar.

„Apelul venit prin 112 de la un aparţinător a solicitat ajutor de urgenţă pentru un tânăr din Ieud, aflat în pădure care căutându-şi un animal rătăcit ar fi fost surprins de o ursoaică cu pui şi care ulterior l-a atacat, rănindu-l. (…) Tânărul de 28 ani a fost găsit cu răni, care însă nu îi pun în pericol viaţa. I-a fost acordat primul ajutor de către echipele de salvatori şi va fi coborât până în locul în care autospeciala SMURD a avut acces, de unde va fi preluat şi transportat la unitatea medicală pentru investigaţii şi tratament”, a spus directorul Serviciului Public Judeţean Salvamont – Maramureş, Dan Benga.

La misiunea de căutare și salvare a tânărului atacat de ursoaică au participat și localnicii care au fost alertați de familia victimei.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:57 - O localitate din România nu are apă potabilă la robinet. Care este cauza
23:49 - Nicușor Dan, despre lucrările la rețeaua de termoficare: Avem 15 şantiere deschise. Facem 70 km anul acesta. Vor fi tot mai puține avarii (VIDEO)
23:31 - Un bărbat și-a pierdut viața printr-un accident de bucătărie. Acesta s-a înjunghiat mortal
23:30 - Ciucă, întrebat despre coaliţia de dreapta: Când celelalte partide se vor maturiza suficient să putem discuta despre politici şi valori. Mai au aproape 70 de zile să se maturizeze
22:59 - Ciucă, despre amendamentul ce-l ajută pe Iohannis să candideze la parlamentare: Noi doar restabilim un drept. Experiența președintelui nu se irosește, trebuie valorificată
22:57 - Care este țara din lume care are mai multe mașini electrice decât pe benzină? Autoritățile oferă reduceri fiscale generoase pentru vehiculele electrice
22:40 - Nicușor Dan, despre planșeul de la Piața Unirii: Nu avem o expertiză care să spună că-i pericol public. Când Primăria Sectorului 4 va veni cu toate avizele, vom da repede autorizația pentru intervenție (VIDEO)
22:19 - Ce au spus medicii din Beirut despre rănile produse de pagerele care au explodat: „N-am mai văzut aşa ceva. Este indescriptibil”
22:14 - Nicusor Dan, întrebat dacă va semna şi pentru candidatura lui Ludovic Orban, după ce a semnat pentru Ciucă și Lasconi: Dacă mi-o solicită, desigur, pentru că este un partid de dreapta (VIDEO)
21:51 - Cum funcționează dronele antițânțari din Capitală. Nicușor Dan: Dacă se dovedesc eficiente acum, le vom folosi sistematic la anul. Nu e absolut niciun pericol pentru oameni (VIDEO, FOTO)