Mircea Lucescu a semnat un contract valabil pe două sezoane cu rușii de la Zenit Sankt Petersburg, declarând că vrea să dezvolte clubul din Rusia.
Mircea Lucescu a declarat că este o onoarea faptul că a semnat cu Zenit datorită prestigiului său și mai ales al fanilor.
"Este o mare onoare să fiu antrenorul lui Zenit. Ştiam potenţialul acestei echipe de când lucram la Şahtior, ştiu ce vor fanii de la Zenit, să avem succes în Europa. Îmi aduc aminte când s-a transferat Tymoshchuk la Sankt Petersburg şi îmi place să-l urmăresc cum joacă. Zenit a câştigat campionatul cu el în echipă în 2007 şi apoi trofeele europene. Şi eu cred că putem avea succes în competiţiile continentale”, a spus Mircea Lucescu.
Lucescu și-a anunțat venirea la noua sa echipă la începutul lunii iunie, unde va avea întâlnirea cu fotbaliștii și va avea ocazia să-i cunoască pe fiecare.
”Voi veni la Sankt Petersburg la începutul lunii iunie. Voi fi prezent la finala Ligii Campionilor şi apoi voi începe. Cu câteva zile înainte, vor avea loc testele medicale pentru echipă. Trebuie să mă întâlnesc cu jucătorii, să îi cunosc mai bine şi să le înţeleg abilităţile, cunoştinţele, ambiţiile, dorinţele şi visurile în Rusia şi Europa. Zenit are jucători foarte buni şi nu vreau să încep cu critici. Vreau să dezvolt echipa şi să ajut jucătorii tineri. Îmi place să lucrez cu fotbalişti tineri, au entuziasmul şi dorinţa de a munci din greu.
Sper să devin cel mai bun manager în ochii suporterilor, pentru că tot ce facem este pentru fani. Fără ei, nu poate exista o echipă bună. Vreau să fiu sigur că vor fi de partea mea, că au încredere în jucători. Ei îi asigur că vom da totul pentru a-i face fericiţi", a spus antrenorul român într-un interviu pentru site-ul formaţiei ruse, potrivit Mediafax.