Cum putem să ne plătim creditele mai rapid. Consultant financiar, pe B1 TV: Oamenii reușesc să le scurteze de la 30 de ani către 10 sau 12 ani (VIDEO)

Cum putem să ne plătim creditele mai rapid. Consultant financiar, pe B1 TV: Oamenii reușesc să le scurteze de la 30 de ani către 10 sau 12 ani (VIDEO)
Foto simbol: Pixabay

Consultantul financiar Adrian Soltanie a explicat, luni, la Știrile B1 TV prezentate de Alex Vlădescu, cum putem să ne achităm credite la bancă mai rapid.

Adrian Asoltanie, pe B1 TV, despre achitarea mai rapidă a creditelor

Întrebat cum putem face acest lucru, el a explicat: „Primul pas pe care ar trebui să îl facă orice persoană care are un credit sau cei care se gândesc de acum să își facă un credit este să înțeleagă cum funcționează un credit (…), și anume faptul că dintr-un credit pe 30 de ani, de exemplu, mai ales în prima parte a creditului (…), din rată doar o mică parte este principalul, adică rambursez ceea ce am împrumutat, grosul ratei este de fapt dobândă pe care o plătim la bancă, și asta ne duce la o măsură extrem de practică și de profitabilă, și anume aceea de a face plăți anticipate cu reducerea perioadei la creditul nostru”.

„În momentul în care vom achita anticipat acea mică bucățică de principal, în momentul acela de fapt vom elimina toată rata lunară și va dispărea dobânda aceea foarte mare a ratei lunare”, a adăugat consultantul financiar.

Momentul ideal pentru o plată anticipată este prima zi după scadență

Întrebat de ce e acesta momentul ideal, el a spus: „Sunt, totuși, câteva detalii pe care trebuie să le avem în vedere ca să fie foarte eficientă plata respectivă. Ideal ar fi să se întâmple această plată anticipată în ziua imediat următoare scadenței, dintr-un motiv foarte simplu”.

„Să presupunem că avem scadența pe 1 ale lunii, momentul în care banca își trage banii, rata lunară, și să presupunem că noi am vrea să facem o plată suplimentară încă 500 de lei, să spunem, pentru că atât putem și atât ne permitem. Dacă vom merge la bancă cu acei 500 de lei, să spunem, peste 10 zile, pentru că atunci ne-am făcut timp, drum, chef sau mai știu eu ce, din acei 500 de lei banca întâi își va trage dobânda pe cele 10 zile care deja au trecut și s-ar putea să nu mai rămână nimic de plată către principal”, a adăugat Adrian Asoltanie.

„Pentru cineva care are credit nerefinanțat sau pe care nu l-a renegociat (…), probabil că plătește IRCC sau ROBOR + marja băncii, ceea ce ne duce la o dobândă de aproximativ 8%, 8,5%. Dragilor, există în piață în momentul acesta dobânzi de 5% sau 5,5% și acesta e un lucru la care trebuie neapărat să vă uitați. Dacă rămânem pe un credit de 8%, la un credit de 250.000 de lei pe 30 de ani, rata lunară va fi undeva în jur de 1.800 de lei, din care, atenție, 170 de lei este principal, 1.630 de lei este dobândă (…). În general, din experiența mea, oamenii reușesc să scurteze creditul de la 30 de ani către 10 sau 12 ani”, a mai spus consultantul financiar.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:57 - O localitate din România nu are apă potabilă la robinet. Care este cauza
23:49 - Nicușor Dan, despre lucrările la rețeaua de termoficare: Avem 15 şantiere deschise. Facem 70 km anul acesta. Vor fi tot mai puține avarii (VIDEO)
23:31 - Un bărbat și-a pierdut viața printr-un accident de bucătărie. Acesta s-a înjunghiat mortal
23:30 - Ciucă, întrebat despre coaliţia de dreapta: Când celelalte partide se vor maturiza suficient să putem discuta despre politici şi valori. Mai au aproape 70 de zile să se maturizeze
22:59 - Ciucă, despre amendamentul ce-l ajută pe Iohannis să candideze la parlamentare: Noi doar restabilim un drept. Experiența președintelui nu se irosește, trebuie valorificată
22:57 - Care este țara din lume care are mai multe mașini electrice decât pe benzină? Autoritățile oferă reduceri fiscale generoase pentru vehiculele electrice
22:40 - Nicușor Dan, despre planșeul de la Piața Unirii: Nu avem o expertiză care să spună că-i pericol public. Când Primăria Sectorului 4 va veni cu toate avizele, vom da repede autorizația pentru intervenție (VIDEO)
22:19 - Ce au spus medicii din Beirut despre rănile produse de pagerele care au explodat: „N-am mai văzut aşa ceva. Este indescriptibil”
22:14 - Nicusor Dan, întrebat dacă va semna şi pentru candidatura lui Ludovic Orban, după ce a semnat pentru Ciucă și Lasconi: Dacă mi-o solicită, desigur, pentru că este un partid de dreapta (VIDEO)
21:51 - Cum funcționează dronele antițânțari din Capitală. Nicușor Dan: Dacă se dovedesc eficiente acum, le vom folosi sistematic la anul. Nu e absolut niciun pericol pentru oameni (VIDEO, FOTO)