Deputatul PSD Laurențiu Gîdei a declarat în emisiunea Actualitatea, cu Tudor Mușat, că adverarii celor de la PNL nu sunt pesediștii, având în vedere că până la un duel cu Marcel Ciolacu, Nicolae Ciucă are alți adversari de înfruntat:
“Vom merge în continuare în aceeași formulă de guvernare până la alegerile generale. Eu am convingerea și cred că colegii de la PNL ar trebui să își dea seama care sunt într-adevăr adversarii lor reali și să-și îndrepte tunurile puțin și asupra celor care le fură din electorat pentru că cele două bazine electorale de dreapta și de stânga nu ne pot convinge alegătorii noștri cei de la PNL. Uitându-ne pe foarte multe cifre ale sondajelor și toată lumea discută despre aceste sondaje, cred că adversarul direct al domnului Ciucă nu este Marcel Cioalcu, cred că până să ajungă să se dueleze mai are de depășit câțiva competitori”.
Laurențiu Gîdei a mai spus că cei de la PNL au declanșat un război mediatic între cle două partide.
“Înainte de alegerile europarlamentare era o liniște totală, erau cu batistuțele pe ochi atunci când își doreau o listă comună, după care au început un atac furibund și orice lider al PSD pentru orice bubă, fie ministerială sau din alt domeniu erau în cătarea lor. Cred că adversarii lor adevărați sunt de la USR, de la AUR. Cred că acolo ar trebui să se canalizeze toată energia războinică a celor de la PNL”.