Prinții de Wales sunt foarte implicați în creșterea celor trei copii ai lor, doar că nu reușesc să cadă de acord legat de școlarizarea prințului George.
Cei doi nu reușesc să se înțeleagă referitor la alegerea școlii potrivite pentru fiul lor cel mare, care, acum, studiază la Lambrook School, informează Ok Magazine.
Kate nu ar vrea să își dea copilul la internat, dar prințul William își dorește că George să meargă la Colegiul Eton, unde a studiat și el, dar și fratele său, Harry. Kate nu ar fi de acord să își trimită fiul atât de departe, în ciuda tradiției formate. Ba mai mult, ea crede că „trimiterea lui George la o instituție atât de stufoasă, de înaltă-creștere, e împotriva tuturor eforturilor lor de a moderniza monarhia”, spun sursele.
Momentan, prințul George va rămâne la Lambrook, unde sunt și fratele și sora sa, pentru că școala le permite copiiilor de până la 13 ani să studieze aici, drept pentru care va mai sta acolo încă doi ani.
Chiar dacă prințesa Kate nu vrea că George să meargă la Colegiul Eton, un expert regal crede că, în cele din urmă, acolo va studia.
„Ceea ce face ca Eton să pară foarte probabil, pentru că este atât de aproape de locul în care locuiesc”, a spus un expert regal.
Dar, din cauza problemelor de securitate, prințul George ar putea rămâne la Lambrook sau să urmeze altă școală aproape de casă, având în vedere că familia regală este privită cu atenție din cauza contribuțiilor pe care cetățenii trebuie să le plătească.
„Toate acestea fac o diferență enormă, deoarece membrii familiei regale sunt acum supuși unei examinări atente cu privire la cât de mult îi costă pe contribuabili. Securitatea, care este foarte costisitoare și pentru care plătim noi, pentru acești membri ai familiei regale atunci când sunt la școală, este motivul pentru care Charlotte, Louis și George sunt toți la aceeași școală în acest moment”, a continuat expertul regal.