Primul aeroport din lume unde nu va mai fi nevoie de documente de călătorie. Metoda prin care vor fi controlați pasagerii

Primul aeroport din lume unde nu va mai fi nevoie de documente de călătorie. Metoda prin care vor fi controlați pasagerii
Sursa foto: Dubai International

Călătorii ar putea să nu mai aibă nevoie de documentele de călătorie pentru zborurile de la Aeroportul Internațional Zayed din Abu Dhabi.

Cum vor fi controlați călătorii

Pasagerii de la Aeroportul Internațional Zayed din Abu Dhabi ar putea fi controlați prin recunoașterea facial pentru înregistrarea la zbor, conform știrileprotv.

Proiectul „Smart Travel” este în process de dezvoltare și se referă la implementarea inteligenței artificială de autentificarea biometrică la toate punctele de control de securitate ale acestui aeroport până în 2025.

Proiectul va utiliza bazele de date ale Autorității Federale pentru Identitate, Cetățenie, Vamă și Securitatea Portuară din Emiratele Arabe Unite pentru autentificarea pasagerilor. Prin această metodă, nu va mai fi nevoie de înregistrarea pe care turiștii trebuie să o facă imediat ce ajuung în aeroport.

Tehnologia a fost implementată

Unele sisteme biometrice pentru recunoaștere facială deja au fost instalate înainte de îmbarcare pentru compania Etihad Airways și ajută la livrarea bagajelor prin autoservire și la înregistrarea pasagerilor.

Astfel, călătorii nu vor mai avea nevoie de biletul de îmbarcarea pentru a se urca în aeronavele Atihad Airways. Alte cinci companii aeriene vor avea sistemele biometrice la check-in și la porțile de îmbarcare.

Aceasta este o metodă mai eficientă de detectare a fraudei și falsificării documentelor de călătorie și va ajuta la îmbunătățirea performanței companiilor aeriene, au declarat reprezentanții Aeroportului din Abu Dhabi.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:42 - Doi medici de la un spital din Iași, bănuiți că ar consuma droguri în timpul gărzilor. Ambii sunt vizați într-o anchetă DIICOT
23:15 - Parlamentul a votat un proiect de lege care scutește de impozit câștigurile din cryptomonede. Biriș: „Probabil sunt destul de mulți care și-au luat șpăguțele prin bitcoin” (VIDEO)
22:58 - Vânzarea a peste 1000 de produse alimentare a fost oprită temporar de ANPC. Ce nereguli au sesizat comisarii
22:36 - Profesorul de economie Cristian Păun: Când politicienii îți spun ”stai liniștit în banca ta”, tre’ să sari ca ars. Discursul lor se va schimba radical după alegeri. Românii să fie cumpătați, că vin vremuri grele (VIDEO)
22:31 - Ce rețete neobișnuite a pregătit Meghan Markle cu ocazia Zilei Recunoștinței. „Vei fi regele sau regina burților fericire”
22:11 - Nicușor Dan, întrebat cu cine va vota la prezidențiale: „O să votez cu unul dintre ei” / „În momentul de față, îl avem sigur pe Marcel Ciolacu în turul 2” (VIDEO)
21:48 - Nicușor Dan: Referendumul nu va duce la desființarea sectoarelor. E o reechilibrare de putere între PMB și primăriile de sector / Bucureștiul anual acumulează deficit de dezvoltare pentru că nu pune bani în proiecte mari (VIDEO)
21:43 - Nicușor Dan îi îndeamnă pe bucureșteni să voteze și la referendum: “De trei ori DA!”/ „Ca primar, o să insist să avem niște standarde de cost, astfel încât lucrurile să fie cât mai echilibrate între sectoare” (VIDEO)
21:33 - Drama românilor din Valencia, la o lună după ce furtuna a distrus tot. „Nu mă gândeam că în Spania nu primeşti ajutor imediat”
21:09 - Drulă: Noi am vrea o alianță de dreapta dacă Bolojan preia PNL, cum spune toată lumea pe la colțuri / Programul PNL nu are nimic liberal, numai din astea ca la Ceaușescu / Nu cred ce spune Ciolacu, cred că el vrea toată puterea (VIDEO)