UPDATE: În accidentul produs luni dimineaţă pe DN 2, în localitatea suceveană Bălcăuţi, două persoane au fost murit şi opt au fost rănite, a anunțat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU).
În accident au fost implicate două autoturisme şi un microbuz. Cele două persoane decedate sunt doi dintre şoferi. Toţi răniţii au fost transportaţi la spital. Două dintre victime sunt minore.
ȘTIRE INIȚIALĂ
Un accident grav a avut loc, luni dimineața, în localitatea Bălcăuți, județul Suceava, în care au fost implicate zece persoane, printre care doi copii.
Accidentul s-a produs pe DN2 între două mașini și un microbuz, iar cei trei șoferi au rămas încarcerați și unul dintre ei este inconștient, informează Știripesurse.
ISU Suceava a activat Planul Roșu de intervenție, având în vedere numărul mare de victime. La fața locului s-au deplasat pompieri militari, cu două autospeciale pentru descarcerare, două de prim-ajutor, două SMURD și patru ambulanțe.