Marcel Ciolacu susține egalizarea mandatelor politice: Ori mărim la autorităţile locale la cinci ani, ori micşorăm la preşedinte. Nu putem să fie unii mai altfel decât alţii

Marcel Ciolacu susține egalizarea mandatelor politice: Ori mărim la autorităţile locale la cinci ani, ori micşorăm la preşedinte. Nu putem să fie unii mai altfel decât alţii
Premierul Marcel Ciolacu, președintele PSD. Sursa foto: Marcel Ciolacu / Facebook

Marcel Ciolacu a declarat sâmbătă că susține ideea uniformizării duratei mandatelor aleșilor locali și ale președintelui României. El a menționat că este necesar ca toți să aibă mandate egale, fie că este vorba despre extinderea mandatelor aleșilor locali la cinci ani, fie prin reducerea mandatului prezidențial la patru ani. Această inițiativă vine în contextul în care Ciolacu consideră că actualul sistem creează inegalități nejustificate. De asemenea, a subliniat importanța reorganizării administrativ-juridice care poate fi realizată chiar și fără modificări constituționale.

„După, cred că 20 de ani am reuşit să avem toate alegerile în acelaşi an. Cred că nu e bine nici într-un singur an să fie toate alegerile, dar măcar să suprapunem doi ani consecutivi să fie toate alegerile. Da consider că nu e nicio problemă. Ori mărim la autorităţile locale la cinci ani, ori micşorăm la preşedinte. Nu putem să fie unii mai altfel decât alţii”, a afirmat Marcel Ciolacu, sâmbătă, la finalul congresului PSD, potrivit news.ro.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:19 - Adriana Bahmuțeanu, ținta cuvintelor dure, venite din partea fiului ei cel mare. „Ești o rușine”
00:05 - Ciucă: Am pierdut politic pentru că am făcut coaliţie cu PSD. Important e să recunoşti când greșești. Unii colegi s-au opus atunci și au avut dreptate (VIDEO)
23:49 - Bode, banc cu PSD: „Cum deosebești la garderobă haina unui PSD-ist de celelalte?” (VIDEO)
23:42 - Doi medici de la un spital din Iași, bănuiți că ar consuma droguri în timpul gărzilor. Ambii sunt vizați într-o anchetă DIICOT
23:15 - Parlamentul a votat un proiect de lege care scutește de impozit câștigurile din cryptomonede. Biriș: „Probabil sunt destul de mulți care și-au luat șpăguțele prin bitcoin” (VIDEO)
22:58 - Vânzarea a peste 1000 de produse alimentare a fost oprită temporar de ANPC. Ce nereguli au sesizat comisarii
22:36 - Profesorul de economie Cristian Păun: Când politicienii îți spun ”stai liniștit în banca ta”, tre’ să sari ca ars. Discursul lor se va schimba radical după alegeri. Românii să fie cumpătați, că vin vremuri grele (VIDEO)
22:31 - Ce rețete neobișnuite a pregătit Meghan Markle cu ocazia Zilei Recunoștinței. „Vei fi regele sau regina burților fericire”
22:11 - Nicușor Dan, întrebat cu cine va vota la prezidențiale: „O să votez cu unul dintre ei” / „În momentul de față, îl avem sigur pe Marcel Ciolacu în turul 2” (VIDEO)
21:48 - Nicușor Dan: Referendumul nu va duce la desființarea sectoarelor. E o reechilibrare de putere între PMB și primăriile de sector / Bucureștiul anual acumulează deficit de dezvoltare pentru că nu pune bani în proiecte mari (VIDEO)