Una dintre cele mai luxoase nave cu vele din lume a poposit în portul Constanţa, unde zeci de oameni s-au strâns pentru a o admira. Royal Clipper a fost lansată la apă în anul 2000, în prezenţa reginei Silvia a Suediei. Luxoasa ambarcaţiune rămâne mai puţin de o zi în ţara noastră, apo pleacă spre Bulgaria şi se va întoarce în portul de la Constanţa în luna iunie.
Unul dintre cele mai luxoase veliere din lume a ancorat la Constanța. Cum arată aceasta
#DIRECT_ONE_fajm54#
Nava cu vele Royal Clipper a ajuns pentru prima oară în portul Constanţa şi a ancorat la terminalul de pasageri. Prezenţa luxoasei ambarcaţiuni,supranumită şi Steaua Mărilor, nu i-a lăsat indiferenţi pe constănţeni, arată B1 TV.
Aproape 150 de turişti, în special americani, se află la bordul velierului al cărui design este inspirat din legendele germane. Ambarcaţiunea are nu mai puţin de 135 de metri lungime şi 42 de vele şi. În cele peste 100 de cabine de lux poate adăposti în jur de aproximativ 200 de turişti, trataţi regeşte de echipajul care numără peste 100 de angajaţi.
Românii care vor să admire luxoasa ambarcaţiune vor mai au o şansă. Nava şi-a mai avizat o sosire în Portul Constanţa, în luna iunie.