Tenismena Simona Halep va debuta duminică pe arena Suzanne-Lenglen împotriva japonezei Nao Hibino, în vârstă de 21 de ani.
Organizatorii turneului de la Roland Garros au anunţat, sâmbătă, prin intermediul unui mesaj postat pe site-ul oficial, programul primei zile a ediţiei din 2016.
Turneul de la Roland Garros (Franţa) este dotat cu premii totale în valoare de 32.017.500 de dolari.
Japoneza se află pe locul 70 în clasamentul WTA, informează Mediafax.
Halep, favorita numărul şase a competiţiei, va disputa ultima partidă a zilei pe arena secundă a turneului, după terminarea partidelor Radu Albot – Benoit Paire, Vitalia Diatchenko – Lucie Safarova şi Milos Raonic – Janko Tipsarevic.
Meciurile vor începe de la ora 12:00 (ora României).
Tot duminică a fost programat şi singurul reprezentant al României pe tabloul principal în proba de simplu, Adrian Ungur. Acesta îl va întâlni pe olandezul Igor Sijsling (Olanda, 123 ATP) pe terenul 17, de la ora 12:00.
Programul româncelor în primul tur:
Simona Halep (6 WTA) – Nao Hibino (70 WTA)
Irina Begu (28 WTA) – Bethanie Mattek-Sands (88 WTA)
Monica Niculescu (35 WTA) – Pauline Parmentier (95 WTA)
Alexandra Dulgheru (129 WTA) – Yanina Wickmayer (52 WTA)
Sorana Cîrstea (99 WTA) – una dintre: Svitolina, Suarez Navarro, Sevastova, Razzano, Davis, Bacsinszky, Beck, Sasnovich, Pavlyuchenkova, Osaka, Diatchenko, Lisicki, Strycova, informează Digi Sport.