Amenzi pentru persoanele care le oferă bani cerșetorilor din Baia Mare, a anunțat primarul Doru Dăncuș: „Îmi asum riscul de a deveni nepopular”

Amenzi pentru persoanele care le oferă bani cerșetorilor din Baia Mare, a anunțat primarul Doru Dăncuș: „Îmi asum riscul de a deveni nepopular”
Image by Myriams-Fotos from Pixabay

Primarul din Baia Mare, Doru Dăncuș, a anunțat amenzi de până la 1.500 de lei pentru cetățenii care vor încuraja cerșetoria în municipiul maramureșean, transmite Agerpres preluată de G4Media.

Amenzi pentru persoanele care le oferă bani cerșetorilor din Baia Mare

Edilul spune că măsura a fost aprobată în Consiliul Local.

„Începând de astăzi, cetăţenii care încurajează cerşetoria vor fi sancţionaţi! Proiectul de hotărâre care permite poliţiştilor locali să aplice amenzi de până la 1.500 de lei celor care oferă bani(…)a fost aprobat în şedinţa Consiliului Local. Aşa cum am procedat mereu, îmi asum riscul de a deveni nepopular dacă asta înseamnă să fac ceea ce este necesar pentru Baia Mare şi pentru băimăreni (…). Ştim cu toţii că acest fenomen al cerşetoriei a ajuns la cote alarmante, nu doar în Baia Mare, ci şi în restul ţării. Am primit nenumărate sesizări din partea băimărenilor care au fost agasaţi sau agresaţi de aceste persoane, chiar în centrul oraşului. Această situaţie trebuie oprită!”, a declarat primarul Doru Dăncuş.

„O amplă campanie de combatere a cerșetoriei”

Oficialul susține că este în desfășurare „o amplă campanie de combatere a cerşetoriei” în Baia Mare.

„Împreună cu cei de la Poliţia Locală, am demarat o amplă campanie de combatere a cerşetoriei în oraşul nostru. Am organizat acţiuni în care i-am ridicat de pe străzi pe cei care apelează la mila oamenilor, în majoritatea cazurilor trimişi de diverşi infractori, şi i-am dus la Adăpostul de noapte. Primesc aici un pat în care să doarmă, mâncare caldă, haine curate şi tot ceea ce vă spun ei că ar avea nevoie atunci când vă cer bani pe stradă!”, a mai declarat primarul din Baia Mare, Doru Dăncuş.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`