Această țară din Europa, vizitată de mulți români, e la un pas de a elimina toți banii cash. Ce măsuri a luat

Această țară din Europa, vizitată de mulți români, e la un pas de a elimina toți banii cash. Ce măsuri a luat
Sursa Foto: Flickr.com

O țară din Europa e la un pas  de a elimina toți banii cash.

Țara care a mai făcut un pas spre a elimina plățile cash

Noul sistem de plăţi instant pentru persoanele particulare introdus în Elveţia va încuraja plăţile fără numerar în această ţară, a anunţat miercuri Banca Naţională a Elveţiei (BNS), după lansarea acestui nou mod de plată, informează AFP.

Circa 60 de instituţii financiare sunt, în prezent, în măsură să primească şi să proceseze plăţi instant, acoperind mai mult de 95% din tranzacţiile de retail din Elveţia, după lansarea acestei scheme în cursul zilei de marţi, potrivit BNS.

Se pare că  în perioada următoare, şi alte bănci vor anunţa servicii similare, a transmis BNS, care a prognozat că toate instituţiile financiare din Elveţia se vor alătura schemei până la sfârşitul lui 2026.

„Plăţile instant permit persoanelor fizice şi companiilor să efectueze tranzacţii de la un cont la altul cu efect imediat şi soluţionarea completă în câteva secunde. Această lansare reprezintă un nou punct de cotitură important şi reflectă angajamentul părţilor implicate pentru un viitor cu plăţi fără numerar în Elveţia”, a explicat Banca Naţională, într-un comunicat, informează Agerpres.

Ce spune populația acestei țări europene despre măsura implementată

Conform unui sondaj efectuat de BNS, cu privire la metodele de plată ale companiilor din Elveţia, publicat în luna februarie, s-a ajuns la concluzia că „acceptarea numerarului continuă să fie ridicată” în Elveţia şi că „o mare parte a populaţiei ar dori ca tranzacţiile în numerar să fie disponibile în continuare ca metodă de plată”.

În cadrul aceluiași sondaj a reieșit că, deşi gradul de acceptare a aplicaţiilor mobile de plăţi a crescut cu 19 puncte procentuale începând din 2021, pentru a ajunge la 59%, peste 90% din companiile care realizează tranzacţii fizice continuă să accepte plățile în numerar.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`