Marius Șumudică, în lacrimi la conferința de presă în care a fost prezentat ca antrenor al Rapidului: „I-am cerut un singur lucru domnului Șucu”

Marius Șumudică, în lacrimi la conferința de presă în care a fost prezentat ca antrenor al Rapidului: „I-am cerut un singur lucru domnului Șucu”
Foto: Hepta.ro / Zuma Press / Flaviu Buboi

Marius Șumudică a fost prezentat oficial ca antrenor al Rapidului, miercuri, într-o conferință de presă, iar pe parcursul evenimentului a fost la un pas să izbucnească în lacrimi, potrivit GSP.

Marius Șumudică, în lacrimi la conferința de presă

Întrebat despre mesajele primite după ce a bătut palma cu Rapid, noul antrenor din Giulești spune că părinții săi au fost cei care i-au transmis cel mai frumos mesaj.

„Cel mai frumos mesaj l-am primit de la părinți. Mi-au zis că în sfârșit sunt acasă, lângă ei, asta și-au dorit. Eu sunt un tip mai sentimental așa și îmi dau lacrimile. Am avut niște probleme în familie, motiv pentru care a trebuit să renunț la Gaziantep. Sper să fie cât mai mult alături de mine, pentru că ei mi-au oferit tot ce au putut când eram mic, ei mi-au dat educația pe care o am acum”, a declarat Marius Șumudică.

Ce i-a cerut lui Dan Șucu

Șumi a dezvăluit că i-a cerut lui Dan Șucu, patronul Rapidului, să îi permită să se plimbe prin curtea casei sale.

„I-am cerut un singur lucru domnului Șucu. Să mă plimb prin curtea casei dânsului. M-am plimbat puțin prin curtea domnului Șucu și am realizat că e cea mai frumoasă casă. Atât i-am cerut, să mă plimb puțin prin curtea casei lui. Nu pot cumpăra eu o asemenea casă, era ca un muzeu. A fost ca o glumă.

Profesional, i-am cerut doar încredere domnului Șucu. M-a surprins cu o întrebare. Care sunt temerile mele în momentul în care aș veni la Rapid? Eu nu am mai auzit asta. Practic, de aceea am închis negocierea în 5 minute. N-am avut nicio temere, că altfel nu mai eram aici”, a mai declarat Marius Șumudică.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`