Foştii şi actualii lideri americani ar trebui să trateze cu mai mult respect Ungaria şi Polonia, a declarat premierul ungar, Viktor Orban, într-un interviu acordat postului public de radio din ţara sa, citat de dailynewshungary.com.
Totul a început cu declaraţiile fostului preşedinte Bill Clinton, care a susţinut că aceste două state râvnesc la o "dictatură autoritară" şi vor lideri de tipul lui Vladimir Putin. Liderul polonez PiS, Jaroslaw Kaczynski a reacţionat în faţa acestor acuze şi i-a sugerat lui Clinton să consulte un medic.
Acum, Viktor Orban a declarat că susţine reacţia lui Kaczynski. El a spus că Polonia și Ungaria, asemenea celorlalte state central-europene, au fost criticate încă de la debutul crizei imigranţilor, iar acest lucru nu a fost un acccident.
"Mai exact, trebuie să vedem în spate Partidul Democrat și pe George Soros", a declarat acesta, referindu-se la miliardarul american de origine ungară.
Orban a mai susţinut că Ungaria a blocat planul american, pus la cale de Soros, ca Europa să primească cel puţin un milion de musulmani.
Cât despre declaraţiile lui Clinton, premierul ungar a afirmat : "Gura este a lui Clinton; vocea este a lui George Soros".