Rușii au ajuns să aibă salariul mediu mai mic decât cel al muncitorilor din China, Polonia sau Serbia, din cauza sancţiunilor internaţionale şi a preţului mic al ţiţeiului şi gazelor naturale.
Salariul mediu în Rusia a ajuns să fie de 433 de dolari pe lună, mai mic decât în China, ţară renumită pentru industria sa manufacturieră, care exportă de la haine la electronice sau oţel, informează The Moscow Times.
Mai mult, Sberbank notează că salariul mediu este acum mai mic decât în ţări din Estul Europei, precum România, Serbia sau Polonia, state din fostul bloc comunist.
Pe de altă parte, Mikhail Matovnikov, analistul-şef al băncii ruse, notează că scăderea salariilor a permis anumitor companii care operează în Rusia să exporte peste hotare.
De asemenea, companiile ruse care au efectuat investiţii înainte de izbucnirea crizei au putut să îşi extindă şi să îşi dezvolte capabilităţile.
„Acestea nu sunt numai companii străine – sunt organizaţii ruseşti pe listă“, a mai adăugat el.
SUA şi Uniunea Europeană au impus Rusiei sancţiuni financiare, în urma anexării peninsulei Crimeea şi a sprijinirii insurgenţilor proruşi din estul Ucrainei, inclusiv cu armament.
Ulterior, la ordinul preşedintelui Vladimir Putin, Rusia a impus propriile măsuri de retorsiune, blocând importurile de produse agricole din Uniunea Europeană, adăugat Adevărul.