Bogdan Ivan, despre colaborarea cu PNL: Cred că și în campanie trebuie să avem o anumită decență. Noi, cei din PSD, chiar am fost mai mult decât eleganți în această perioadă (VIDEO)

Bogdan Ivan, despre colaborarea cu PNL: Cred că și în campanie trebuie să avem o anumită decență. Noi, cei din PSD, chiar am fost mai mult decât eleganți în această perioadă (VIDEO)
Sursa foto: Bogdan Ivan / Facebook

Bogdan Ivan, ministrul Digitalizării, dar și membru PSD, a declarat că social-democrații și liberalii nu trebuie să devină dușmani, chiar dacă vor fi competitori la parlamentare și prezidențiale, deoarece cumva trebuie asigurată guvernarea și după aceste alegeri.

Declarațiile au fost făcute în cadrul Știrilor B1 TV, prezentate de Irina Petraru.

Ivan, despre colaborarea PSD-PNL în contextul alegerilor

„Suntem competitori politici, nu suntem dușmani, ca să zic așa. Și eu cred că și în campanie trebuie să avem o anumită decență, pentru că a trecut și 9 iunie, știm cu toții ce scandal a fost de la nivel de comună până la nivel național între diferiți competitori, poate chiar din PSD și PNL. Dar a trecut 9 iunie.

Ca oameni politici asumați și maturi trebuie să avem grijă ca atunci când avem astfel de competiție, să nu creăm niște rupturi atât de mari între noi ca după ce trece ziua votului să mai putem sta la aceeași masă, să avem încredere unii în alții și când stabilim ceva să ne ținem de cuvânt. E mai important să ai asigurată o formă de stabilitate decât cine a aruncat cu mai mult noroi în celălalt. Dacă ne uităm statistic, noi, cei din PSD, chiar am fost mai mult decât eleganți în această perioadă, pentru că eu cred că s-au schimbat vremurile, nu trebuie toți să fim mereu de acord unii cu ceilalți. Așa e în democrație și e normal să fie așa.

Dar când vine vorba de lucrurile majore pentru România, a unci trebuie să stăm la aceeași masă să închidem discuțiile. Urmează o perioadă în care vom fi competitori politici, dar trebuie să ne gândim și ce rămâne după ziua votului, așa că eu sper că Marcel Ciolacu va ajunge președintele României și apoi o să avem stabilitate cel puțin 4 ani de-acum înainte”, a declarat Bogdan Ivan, pentru B1 TV.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:02 - Care sunt cele mai ciudate experiențe pe care le-au trăit angajații room-service cu clienții. Cele mai ciudate cerințe ale turiștilor
22:31 - Ce speculații sunt cu privire la exploziile din Liban. Mii de persoane au fost rănite, după ce aparatele pe care le purtau aveau o cantitate mică de explozibil
22:26 - Elena Lasconi, explicații despre studiile sale: Am terminat cu 9,20, dar nu m-am bătut cu pumnul în piept că am făcut ASE-ul. A fost greu, și cu job, și cu copil. Sunt mândră! (VIDEO)
22:18 - Elena Lasconi, despre portofoliul obținut de România la Comisia Europeană: Ciolacu spunea că o să avem ceva serios pe economie. Este singurul mandat care nu are nicio putere de decizie la nivelul UE (VIDEO)
22:01 - Un municipiu din Vâlcea ar putea intra în stare de alertă din cauza gunoaielor. Deșeurile nu au mai fost ridicate de o săptămână
21:48 - Elena Lasconi, despre motivele pentru care au eșuat negocierile cu Forța Dreptei, PMP și Reper: Nu a fost vorba de orgolii. A fost vorba de cererile pentru locurile de parlamentari, care erau nejustificate (VIDEO)
21:43 - Elena Lasconi: Îl apreciez pe Nicușor Dan și-i mulțumesc foarte mult / Nu uit atacurile mizerabile ale PNL la adresa lui. Și el tot a reușit să fie aplaudat la Congresul PNL și să ridice sala în picioare (VIDEO)
21:31 - Alertă în Paris: Un incendiu uriaș a izbucnit pe acoperișul unei clădiri din arondismentul 13. Care este cauza focului (VIDEO)
21:28 - Elena Lasconi: Eu nu o să dau niciodată mâna cu PSD sau cu partidele pro-ruse. Viziunea mea e că vom avea un guvern de dreapta, USR-PNL-UDMR, la anul. Altfel, va fi rău pentru România (VIDEO)
21:16 - Lasconi (USR): Speram la o alianță preelectorală cu un PNL poate condus de Ilie Bolojan / Fac apel la electoratul liberal să voteze util. Ciucă nu poate garanta că vom avea o guvernare de dreapta din 2025, dar eu pot să fac asta (VIDEO)