Un copil de doar 8 ani dintr-o localitate din Bihor s-a stins sub ochii tatălui său, în timp ce era la un curs de înot cu un antrenor privat.
În timp ce se afla la cursul de înot, copilul s-a speriat și i s-a făcut rău brusc. Acesta a fost scos imediat din apă, dar după câteva momente a leșinat. Atât tatăl copilului, cât și instructorul de înot au încercat să îl resusciteze, însă în zadar, potrivit observatornews.ro.
La fața locului au ajuns cadre medicale, care au încercat să îi aplice măsurile de prim-ajutor, însă fără succes.
„L-am luat în braţe, părintele striga de pe margine: Filip, Filip! L-am luat, am făcut doar o întoarcere şi i-am dat copilul în braţe. Perfect, panicat, dar striga. Am început manevrele de resuscitare, dându-mi seama după simptomatologia pe care o avea că era o problemă”, a declarat instructorul.