Ce se întâmplă dacă te urci drogat la volan, în Germania. Președintele a semnat deja noua lege și va intra mâine în vigoare

Ce se întâmplă dacă te urci drogat la volan, în Germania. Președintele a semnat deja noua lege și va intra mâine în vigoare
Foto: Pixabey

Cei care vor fi prinşi la volan sub influenţa canabisului riscă o amendă şi suspendarea permisului timp de o lună.

Președintele german a semnat deja noua lege

Preşedintele german Frank-Walter Steinmeier a semnat noua lege care prevede amenzi pentru cei prinşi la volan sub influenţa canabisului, lege ce a fost aprobată de camera superioară a parlamentului la începutul lunii iulie, informează DPA, citat de Agerpres.

Ordinul de publicare în Monitorul Oficial a fost emis luni, informează Observator.

Limita concentraţiei de THC (tetrahidrocanabinol), substanţa psihoactivă din canabis, va fi stabilită la 3,5 nanograme pe mililitru de sânge – similară limitei de 0,5 miligrame pentru alcool, conform noii legi.

Se aplică reguli mai stricte pentru şoferii începători şi pentru cei prinşi atât sub influenţa canabisului, cât şi a alcoolului.

Noua lege ce a fost aprobată şi de camera inferioară a parlamentului, Bundestag, va intra în vigoare după o zi de la publicarea în Monitorul Oficial.

Ce sancțiuni riscă cei prinși drogați și băuți la volan

Oricine va fi prins la volan cu o concentraţie de cel puţin 3,5 nanograme THC în sânge, fie în mod intenţionat, fie din neglijenţă, riscă o amendă de 500 de euro şi i se va suspenda permisu pentru o lună, conform noii legi. Dacă persoana în cauză a consumat şi alcool, amenda va fi de 1.000 de euro.

De la 1 aprilie, fumatul şi cultivarea privată a canabisului sunt permise în Germania.

Până acum, regula era ca șoferul să fie sancţionat imediat ce i se detecta THC în sânge. Pentru aceasta, valoarea stabilită în jurisprudenţă era de 1 nanogram pe mililitru de sânge. Cu toate acestea, experţii au argumentat încă din 2022 pentru o „creştere rezonabilă” a acestei valori pentru că, susţineau ei, valoarea este atât de mică încât numeroşi şoferi vor fi sancţionaţi, chiar dacă atenţia şi capacitatea lor de a conduce prudent nu sunt afectate.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:57 - O localitate din România nu are apă potabilă la robinet. Care este cauza
23:49 - Nicușor Dan, despre lucrările la rețeaua de termoficare: Avem 15 şantiere deschise. Facem 70 km anul acesta. Vor fi tot mai puține avarii (VIDEO)
23:31 - Un bărbat și-a pierdut viața printr-un accident de bucătărie. Acesta s-a înjunghiat mortal
23:30 - Ciucă, întrebat despre coaliţia de dreapta: Când celelalte partide se vor maturiza suficient să putem discuta despre politici şi valori. Mai au aproape 70 de zile să se maturizeze
22:59 - Ciucă, despre amendamentul ce-l ajută pe Iohannis să candideze la parlamentare: Noi doar restabilim un drept. Experiența președintelui nu se irosește, trebuie valorificată
22:57 - Care este țara din lume care are mai multe mașini electrice decât pe benzină? Autoritățile oferă reduceri fiscale generoase pentru vehiculele electrice
22:40 - Nicușor Dan, despre planșeul de la Piața Unirii: Nu avem o expertiză care să spună că-i pericol public. Când Primăria Sectorului 4 va veni cu toate avizele, vom da repede autorizația pentru intervenție (VIDEO)
22:19 - Ce au spus medicii din Beirut despre rănile produse de pagerele care au explodat: „N-am mai văzut aşa ceva. Este indescriptibil”
22:14 - Nicusor Dan, întrebat dacă va semna şi pentru candidatura lui Ludovic Orban, după ce a semnat pentru Ciucă și Lasconi: Dacă mi-o solicită, desigur, pentru că este un partid de dreapta (VIDEO)
21:51 - Cum funcționează dronele antițânțari din Capitală. Nicușor Dan: Dacă se dovedesc eficiente acum, le vom folosi sistematic la anul. Nu e absolut niciun pericol pentru oameni (VIDEO, FOTO)