Plângere penală pe numele lui Rafila pentru încercarea de mușamalizare a deceselor suspecte de la Sfântul Pantelimon

Plângere penală pe numele lui Rafila pentru încercarea de mușamalizare a deceselor suspecte de la Sfântul Pantelimon
Sursa foto: Facebook @Emanuel Ungureanu

Deputatul USR Emanuel Ungureanu a depus, astăzi, plângere penală la Parchetul General și la DNA împotriva ministrului Alexandru Rafila și a celor doi pensionari speciali, membri ai Corpului de control al ministrului Sănătății, trimiși la Spitalul Sfântul Pantelimon pentru a acoperi decesele suspecte și problemele grave sesizate chiar din cadrul spitalului.

Ministrul Alexandru Rafila este acuzat de deputatul USR Emanuel Ungureanu de abuz în serviciu și neglijență în serviciu în condițiile în care nu a dispus efectuarea unui control adecvat, așa cum prevede legea, nici din punct de vedere medical, nici din punct de vedere administrativ.

„Domnul Rafila se face vinovat de fapte foarte grave, care au atentat și atentează în continuare la siguranța pacienților din Spitalul Sfântul Pantelimon. În situația în care ministrul Sănătății a aflat, inclusiv din presă, despre faptul că în 48 de ore, într-un spital din țara noastră, într-o secție ATI, mor 20 de oameni în condiții suspecte, el ar fi fost obligat, prin lege, să facă un control complex pe secția ATI, din care ar fi trebuit să facă parte un medic specialist ATI, un inspector cel puțin de la Inspecția Sanitară de Stat, un reprezentant al Casei Naționale de Asigurări, un reprezentant al ANMDMR și un reprezentant al Colegiului Medicilor”, declară deputatul USR Emanuel Ungureanu, vicepreședinte al Comisiei pentru sănătate din Camera Deputaților.

La rândul său, Sorin Luca, în calitate de director al Corpului de control al ministrului Sănătății, ar fi putut propune inițierea unui noi acțiuni de control, cu o comisie de control competentă, sau extinderea acțiunii de control deja inițiată, inițiativă pe care Alexandru Rafila putea să o aprobe sau nu.

Similar, Octavian Melintescu avea atribuția consilierii ministrului Sănătății pe probleme specifice domeniului control, atribuție pe care nu și-a îndeplinit-o. În schimb, acesta își arogă prerogative pe care nu le are, cum ar fi avizarea și semnarea tuturor rapoartelor de control și a referatelor privind acțiunile de documentare întocmite de funcționarii publici de la nivelul Corpului de control al ministrului.

„Inacțiunea ministrului Rafila face ca, la această oră, nimeni din România să nu știe, printr-un raport clar, dacă medicii ATI și personalul medico-sanitar de la Spitalul Sfântul Pantelimon își fac datoria complet față de pacienți, astfel încât pacienții care ajung acolo să-și recapete încrederea. Rafila trebuie demis și trebuie să vină un nou ministru al Sănătății care să emită ordinul pentru efectuarea unui control mixt complex, astfel încât să avem răspunsuri la toate întrebările privind calitatea actului medical și aspectele administrative”, precizează Emanuel Ungureanu.

Dacă Alexandru Rafila și-ar fi făcut treaba din aprilie, imediat cum au apărut informațiile despre decesele suspecte, la această oră nu ar fi existat atâtea suspiciuni în spațiul public și acest conflict deschis medic-pacient.

Rafila, cel mai leneș și incompetent ministru al Sănătății, a preferat însă să iasă cu declarații contradictorii și să încerce să bage gunoiul sub preș, iar premierul Ciolacu îl ține în funcție în continuare, în ciuda nenumăratelor gafe și a eșecurilor înregistrate în ultimii 2 ani și jumătate.

Material susținut de USR

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
20:31 - Ministrul Mediului: „Vârful de debit pe Dunăre va fi pe 28-29 septembrie. Va fi mai mult decât dublu a ce avem acum” / Cum s-au pregătit autoritățile (VIDEO)
20:27 - A fost activat planul roșu de intervenţii! Peste 70 de copii, intoxicați după ce au mâncat hrana primită de la școală. Asistenţii şi medicii au scos pe bandă rulantă elevii din ambulanţe
20:22 - Primul trec electric cumpărat de România în ultimii 40 de ani a fost distrus de pietre. Vehiculul a intrat în reparații înainte de a fi pus în circulație
19:59 - Locul ascuns din România care este înconjurat de peisaje frumoase și legende. Puțin români știu despre existența lui
19:51 - Eugen Tomac a explicat în ce constă, de fapt, portofoliul obținut de România la Comisia Europeană: Nu are responsabilități care să influenteze major politicile în Europa (VIDEO)
19:50 - Tomac: Avem o degradare destul de serioasă a democrației în România și tăcerea Comisiei Europene, altădată foarte vocală, e extrem de suspectă și nemulțumitoare (VIDEO)
19:28 - Fost atacant la Arsenal a fost arestat pentru contrabandă cu substanțe ilegale. Fotbalistul a fost prins cu 60 kg de canabis
19:24 - Marian Rasaliu: Dacă PSD n-ar fi venit la guvernare alături de PNL, ar fi fost un dezastru pentru România. Relația dintre USR și PNL a trântit România jos de tot (VIDEO)
19:16 - Diana Stoica (USR), despre modificarea legislativă care îi permite lui Klaus Iohannis să candideze la Senat: Iohannis o ia pe urmele lui Iliescu. Asta e o lege dată cu dedicație pentru un singur om (VIDEO)
18:59 - ANPC a închis 13 magazine din București. Spațiile comerciale sunt acuzate că au vândut ilegal tutun către minori