Actorul George Clooney a fost interzis în Rusia. Care a fost motivul

Actorul George Clooney a fost interzis în Rusia. Care a fost motivul

Parchetul General de la Moscova a anunțat că fundația actorului George Clooney și a soției sale, Amal Clooney, a fost declarată indezirabilă și prin urmare a fost interzisă pe teritoriul Rusiei.

Fundația lui George Clooney a fost interzisă

Actorul George Clooney și soția sa, avocata Amal Clooney, au înființat „Clooney Foundation for Justice” (Fundația Clooney pentru Justiție), prin care luptă pentru dreptate și egalitate. Parchetul General de la Moscova a transmis că fundația „desfăşoară o activitate amplă menită să discrediteze Rusia, sprijină activ falşii patrioţi şi membrii grupărilor extremiste şi teroriste interzise”, potrivit Știrile ProTv.

„Sub acoperirea unor idei umanitare, aceşti ‘luptători pentru justiţie’ (…) promovează iniţiative de urmărire penală împotriva celor mai înalte autorităţi ruse”, se acuză în comunicat. „Activităţile ONG-ului Clooney Foundation for Justice sunt declarate indezirabile pe teritoriul ţării noastre”, se mai precizează în document.

Regimul lui Putin continuă să oprească vocile disidente din Rusia

Regimul președintelui Vladimir Putin a continuat de la lansarea operațiunii militare în Ucraina, din februarie 2022, să întărească reprimarea vocilor disidente.

La începutul lunii august, Procuratura Generală a Rusiei a declarat indezirabilă Fundaţia germană Konrad Adenauer, care avea ca scop promovarea democraţiei, iar în luna iulie a fost interzisă publicaţia de ştiri rusă The Moscow Times.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
21:26 - Stelian Bujduveanu (PNL), despre legea prin care Klaus Iohannis ar putea fi ales senator: Această practică nu este doar în România. Experiența oamenilor care au servit țara trebuie să fie pusă în favoarea cetățenilor și pentru cetățeni (VIDEO)
21:17 - Care este diferența dintre roșiile românești și cele turcești. Românii consumă cele mai multe roșii de import din Turcia
20:57 - Ionuț Stroe (PNL), despre sprijinul UE pentru sinistrați: Sunt două tipuri de sprijin pe care Comisia Europeană le poate acorda României (VIDEO)
20:53 - Taximetriștii din Timișoara sunt la un pas de revoltă. „Dispeceratele au creat un adevărat cartel”
20:31 - Ministrul Mediului: „Vârful de debit pe Dunăre va fi pe 28-29 septembrie. Va fi mai mult decât dublu a ce avem acum” / Cum s-au pregătit autoritățile (VIDEO)
20:27 - A fost activat planul roșu de intervenţii! Peste 70 de copii, intoxicați după ce au mâncat hrana primită de la școală. Asistenţii şi medicii au scos pe bandă rulantă elevii din ambulanţe
20:22 - Primul trec electric cumpărat de România în ultimii 40 de ani a fost distrus de pietre. Vehiculul a intrat în reparații înainte de a fi pus în circulație
19:59 - Locul ascuns din România care este înconjurat de peisaje frumoase și legende. Puțin români știu despre existența lui
19:51 - Eugen Tomac a explicat în ce constă, de fapt, portofoliul obținut de România la Comisia Europeană: Nu are responsabilități care să influenteze major politicile în Europa (VIDEO)
19:50 - Tomac: Avem o degradare destul de serioasă a democrației în România și tăcerea Comisiei Europene, altădată foarte vocală, e extrem de suspectă și nemulțumitoare (VIDEO)