Daniela Silivaș a reacționat cu privire la controversa medaliei de bronz la gimnastică de la Jocurile Olimpice. „Medalia nu a fost a Anei Bărbosu”

Daniela Silivaș a reacționat cu privire la controversa medaliei de bronz la gimnastică de la Jocurile Olimpice. „Medalia nu a fost a Anei Bărbosu”
Gimnasta Ana Maria Bărbosu primind medalia de bronz obținută la sol, la Jocurile Olimpice. Captură Video B1 TV

Ana Maria Bărbosu a intrat vineri în posesia medaliei de bronz, care i-a fost acordată în cadrul unei ceremonii care a avut loc la Casa Olimpică din Bucureşti. Daneila Silivaș, una dintre cele mai importante figuri ale gimnasticii mondiale, nu crede că Tribunalul de Arbitraj Sportiv a dat verdictul corect.

Controversele continuă în cazul medaliei de bronz la proba de sol de la Paris

Daniela Silivaș este de părere că TAS nu a luat decizia corectă de a-i da medalia de bronz Anei Bărbosu. Persoana care ar fi fost cea mai îndreptățită ar fi fost Sabrina Voinea, care a fost depunctată pe nedrept de arbitrii, care au considerat că a pășit în afara covorului, deși reluările oferite de televiziuni au demonstrat contrariul, potrivit adevărul.ro.

„Îmi pare rău de situația în care a fost pusă Ana, dar eu cred că medalia nu a fost a ei. Nu este vina ei, bineînțeles… Dacă s-ar fi făcut, într-adevăr, dreptate, medalia era la Sabrina! Ei i s-a făcut o mare nedreptate, exercițiul ei a fost mai bun! Cu toții, și noi, și americanii, credem că este cel mai drept acum să se dea trei medalii, să ia toate cele trei fete implicate, și Ana, și Sabrina, și Jordan. Iar cei care au făcut greșelile să recunoască”, a spus fosta gimnastă într-un interviu acordat pentru Sport.ro.

Ce părere a avut fosta gimnastă despre reacția americanilor

Daniela Silivaș a explicat în cadrul interviului că a văzut reacțiile americanilor din moment ce s-a stabilit de mulți ani în SUA, însă a încercat să fie împăciuitoare. „Americanii nu au furat medalia României, iar România nu a furat medalia Americii.”

Fosta gimnastă a făcut istorie la Jocurile Olimpice de la Seul din 1988, când a câștigat 6 medalii, trei de aur la paralele, bârnă și sol, două de argint la individual compus și cu echipa României și una de bronz la sărituri. La ediția din 1988, ea a primit șapte note de 10.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`