Un bărbat, atacat de urs în Harghita. A fost transportat la spital

Un bărbat, atacat de urs în Harghita. A fost transportat la spital
Sursa foto: Kutizoltan, Dreamstime.com

Un bărbat care se afla la cules ciuperci în afara satului Cetăţuia, județul Harghita, a fost atacat de un urs, marţi, 13 august. Acesta a fost transportat cu mai multe plăgi, dar în stare stabilă, la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Miercurea-Ciuc.

Pădurea se afla la aproximativ patru kilometri de localitate

Primarul comunei Sânsimion, de care aparţine satul Cetăţuia, Kozma Istvan, a declarat, miercuri, pentru Agerpres că mai multe persoane au mers la cules ciuperci, într-o pădure aflată la aproximativ patru kilometri de localitate, iar la un moment dat un bărbat a fost atacat de un urs.

Acesta a mai precizat că, imediat după atac, culegătorii de ciuperci au făcut zgomot, folosind găleţile pe care le aveau la ei şi au reuşit să alunge ursul, ajutaţi şi de câinii care-i însoţeau.

Ulterior, aceştia au sunat la numărul de urgenţă 112 şi au transportat rănitul din pădure, cu căruţa, până într-un loc de unde a putut fi preluat de ambulanţă.

Bărbatul, transportat în stare stabilă la spital

Şeful Serviciului de Ambulanţă Judeţean Harghita, dr. Peter Szilard, a declarat pentru sursa citată că bărbatul a fost transportat în stare stabilă la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Miercurea-Ciuc, având plăgi muşcate şi scoriate la nivelul mâinii şi piciorului drept şi a feţei.

În caz, a fost constituită, potrivit legii, comisia de intervenţie, iar jandarmii au folosit semnale acustice pentru alungarea animalului, dar acesta nu a mai fost găsit la faţa locului.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:02 - Marea prigoană împotriva străinilor. Trump trimite armata la granița cu Mexicul
23:57 - Funeriu, candidat la prezidențiale, nu vrea susținerea partidelor: Un om care și-a reprezentat țara la olimpiade internaționale, cum sunt eu, nu cere sprijinul corijenților / Nu putem face din România o țară mare cu politicieni mici (VIDEO)
23:48 - Cinci bărbați din Vâlcea au fost arestați. Ei au răpit un tânăr pentru a-i fura criptomonedele, în valoare de zeci de mii de euro
23:32 - Călin Georgescu, desființat de un fost ministru al Educației: „Un simptom al faliilor din societate, precum mucii la răceală”
23:17 - Buzău: Familia copilei de 13 ani hărțuită de profesorul de matematică se teme pentru siguranța ei la școală. Bărbatul de 66 de ani revine la catedră. „Nu știu ce se va întâmpla”
22:58 - Accident mortal în Mehedinți. Un șofer s-a izbit într-un cap de pod după ce a pierdut controlul volanului
22:52 - Crin Antonescu, despre o eventuală retragere a lui Iohannis de la Cotroceni: „N-ar rezolva toată tensiunea din societate, dar ar fi un pas” (VIDEO)
22:40 - Fiica lui Crin Antonescu ocupă o poziție importantă într-o companie elvețiană. Irina face carieră în afaceri internaționale
22:25 - Mii de dolari pentru a posta pe Facebook și Instagram. Cum pot creatorii de conținut să primească banii
22:20 - Surse: Primarul din Sinaia, Vlad Oprea, ar fi fost denunţat la DNA chiar de Vladimir Ciorbă, patronul Nordis. Acuzațiile