Un accident rutier a avut loc marți, 13 august, pe raza comunei Şotriile, județul Prahova, un copil de 5 ani fiind grav rănit.
Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Prahova, pompierii militari din cadrul Detaşamentului Câmpina au intervenit pentru asigurarea măsurilor specifice de prevenire şi stingere a incendiilor şi pentru acordarea asistenţei medicale de urgenţă în cazul producerii unui accident rutier în comuna Şotriile.
La locul indicat au fost mobilizate o autospecială de stingere cu modul de descarcerare şi o ambulanţă SMURD de terapie intensivă mobilă şi a fost solicitată şi intervenţia elicopterului SMURD, scrie Agerpres.
În urma accidentului, copilul a suferit un traumatism cranio-cerebral grav, fiind preluat de elicopterul SMURD.
„În evenimentul rutier au fost implicate două autoturisme şi cei trei ocupanţi ai acestora. La sosirea echipajelor de intervenţie, persoanele se aflau în afara autoturismelor, conştiente, fiind asistate medical la faţa locului. Copilul aflat la bordul unuia dintre autoturisme a suferit un traumatism cranio-cerebral grav, urmând să fie preluat de elicopterul SMURD”, au transmis reprezentanţii ISU Prahova.