Un pompier român a fost rănit în timpul unei intervenții din Grecia. În ce stare se află

Un pompier român a fost rănit în timpul unei intervenții din Grecia. În ce stare se află
incendiu Atena, sursă foto: captură YT

Un pompier român, aflat în misiune în Grecia, a suferit răni la nivelul feței în timpul unei misiuni. Acesta se află în stare bună, nefiind necesar un tratament de specialitate sau de investigații suplimentare.

Pompierul se afla într-o misiune în Grecia

Conform IGSU, este vorba despre un pompier român din modulul național de stins incendii, prepozitionat in Grecia, potrivit observatornews,ro. 

„Pe timpul intervenției, din cauza unei rafale de vânt, unul dintre colegii noștri a suferit răni superficiale la nivelul feței, însă nu a necesitat investigații amănunțite sau tratament de specialitate”, a transmis IGSU.

Starea pompierului este bună

Conform instituției, starea pompierului este bună, iar în acest moment intervine la misiunea de stingere alături de colegii săi, derulată sub coordonarea omologilor eleni, în localitatea Kapandriti.

„Deși condițiile de intervenție sunt extrem de dificile, din cauza temperaturilor ridicate, a fumului dens și a vântului, niciunul dintre salvatorii români nu a avut nevoie de îngrijiri medicale”, a adăugat IGSU.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
20:57 - Ionuț Stroe (PNL), despre sprijinul UE pentru sinistrați: Sunt două tipuri de sprijin pe care Comisia Europeană le poate acorda României (VIDEO)
20:53 - Taximetriștii din Timișoara sunt la un pas de revoltă. „Dispeceratele au creat un adevărat cartel”
20:31 - Ministrul Mediului: „Vârful de debit pe Dunăre va fi pe 28-29 septembrie. Va fi mai mult decât dublu a ce avem acum” / Cum s-au pregătit autoritățile (VIDEO)
20:27 - A fost activat planul roșu de intervenţii! Peste 70 de copii, intoxicați după ce au mâncat hrana primită de la școală. Asistenţii şi medicii au scos pe bandă rulantă elevii din ambulanţe
20:22 - Primul trec electric cumpărat de România în ultimii 40 de ani a fost distrus de pietre. Vehiculul a intrat în reparații înainte de a fi pus în circulație
19:59 - Locul ascuns din România care este înconjurat de peisaje frumoase și legende. Puțin români știu despre existența lui
19:51 - Eugen Tomac a explicat în ce constă, de fapt, portofoliul obținut de România la Comisia Europeană: Nu are responsabilități care să influenteze major politicile în Europa (VIDEO)
19:50 - Tomac: Avem o degradare destul de serioasă a democrației în România și tăcerea Comisiei Europene, altădată foarte vocală, e extrem de suspectă și nemulțumitoare (VIDEO)
19:28 - Fost atacant la Arsenal a fost arestat pentru contrabandă cu substanțe ilegale. Fotbalistul a fost prins cu 60 kg de canabis
19:24 - Marian Rasaliu: Dacă PSD n-ar fi venit la guvernare alături de PNL, ar fi fost un dezastru pentru România. Relația dintre USR și PNL a trântit România jos de tot (VIDEO)