Se poate întâmpla frecvent să găsim alimente care au depășit termenul de valabilitate, iar în timp ce regulile generale ne îndrumă să aruncăm produsele care au depășit termenul de valabilitate, realitatea este că nu toate alimentele sunt periculoase imediat ce expiră.
Deși ni se spune că alimentele se strică imediat când depășesc termenul de valabilitate, unele dintre ele se păstrează sigure pentru mai mult timp dacă sunt corect conservate, potrivit adevărul.ro.
Data limită de consum apare pe etichetele alimentelor sub forma „A se consuma până la data de…”. Acest termen este crucial pentru produsele care se strică rapid, cum ar fi carnea proaspătă, peștele, mezelurile, unele lactate și alimentele semi-preparate. Din riscul de toxiinfecție alimentară, nu este recomandat să consumi aceste preparate după data limită.
Data limită de consum optim este indicată pe etichete ca „A se consuma de preferință înainte de…”. Alimentele etichetate astfel, cum ar fi biscuiții, ciocolata și cerealele, pot fi consumate și după această dată fără a pune sănătatea în pericol, chiar dacă își pot schimba gustul sau textura.
Totuși, aceste reguli se aplică doar pentru produsele nedeschise. În cazul celor deschise, deteriorarea alimentelor se accelerează din cauza expunerii la aer, umiditate și contaminanți. Indiferent de data de expirare, verificați întotdeauna aspectul, culoarea și mirosul produselor. Dacă observați ceva suspect, nu le consumați, chiar dacă sunt încă în termen.