Trăgătorul turc Yusuf Dikec, care a devenit viral în mediul online după prestația sa la Jocurile Olimpice, a măturisit cum a fost pentru el momentul de la Paris.
Sportivul turc a câștigat argintul olimpic în proba de pistol cu aer comprimat 10 m mixt. Ceea ce l-a făcut viral în mediul online a fost postura sa relaxată, cu mâna cu care nu trăgea cu pistolul băgată în buzunar și fără echipamente suplimentare de ajutor. Acesta a stârnit o avalanșă de meme-uri, a câștigat o comunitate de fani online, dar și un omagiu adus din partea marelui săritor cu prăjina Mondo Duplantis şi un dialog cu Elon Musk.
My man😂🫡 https://t.co/wg50XGdzqz
— Mondo Duplantis (@mondohoss600) August 9, 2024
Dikec a evitat să utilizeze un echipament de înaltă tehnologie, așa cum au făcut adversarii săi. Acesta a ales să folosească doar niște dopuri galbene simple pentru urechi și ochelari obișnuiți, potrivit eurosport.ro.
Ceea ce a fost șocant pentru mulți a fost faptul că trăgătorul turc a reușit această performanță, deși nu avea același echipament avansat ca al adversarilor. Elogiat pentru rezultatul său, Yusuf Dikec a recunoscut însă că nu a fost la fel de calm pe cât a lăsat să se vadă din exterior.
„În acel moment, toată lumea spune că păream foarte calm, dar, de fapt, în mine se dezlănţuiau furtuni. Cred că postura mea de tragere a reprezentat foarte bine spiritul olimpic: fair-play-ul, simplitatea, claritatea şi naturaleţea. De aceea a primit atât de multă atenţie”, a declarat Dikec, conform Reuters.
Hi Elon, do you think future robots can win medals at the Olympics with their hands in their pockets?😎🇹🇷 How about discussing this in Istanbul, the cultural capital that unites continents? @elonmusk pic.twitter.com/BR5iJmNOHD
— Yusuf Dikec (@yusufdikec) August 4, 2024
Yusuf Dikec este fost ofițer în Jandarmeria turcă și a participat la fiecare ediție a Jocurilor Olimpice de la Paris începând cu Beijing în 2005, însă aceasta a fost prima sa medalie.