Două minore din Brașov au fost forțate să se prostitueze. Una e depedentă de droguri, iar cealaltă nu are familie și a fost bătută

Două minore din Brașov au fost forțate să se prostitueze. Una e depedentă de droguri, iar cealaltă nu are familie și a fost bătută
Sursa foto: Pixabay

Patru persoane din Brașov au fost arestate preventiv, într-un dosar în care sunt acuzați că au obligat două minore să se prostitueze. Una dintre adolescente are 17 ani și este dependentă de droguri, iar cealaltă, în vârstă de 16 ani, nu are familie și a fost constrânsă de indivizii respectivi prin acte de violență fizică și psihică, afirmă DIICOT, vineri, într-un comunicat de presă.

Două minore forțate să se prostitueze

Procurorii spun că, în septembrie 2023, „unul dintre inculpați a recrutat o persoana vătămată minoră în vârstă de 17 ani și abuzând de situația de vădită vulnerabilitate în care aceasta se afla , cauzată de dependența de droguri, a exploatat-o sexual până în luna mai 2024, obligând-o la practicarea prostituției, în scopul obținerii unor sume de bani în mod facil”.

„Cu privire la alți trei inculpați,  cercertările efectuate au relevat că, în perioada aprilie-iulie 2024, au recrutat, adăpostit și transportat în diferite locații o victimă minoră, în vârstă de 16 ani pe care au determinat-o prin acte de violență fizică și psihică să practice prostituția în folosul lor. Inculpații au profitat totodată și de situația de vulnerabilitate în care se afla victima minoră  cauzată de lipsa  suportului familial și a mijloacelor minime de subzistență. Sumele de bani obținute de persoana vătămată din activitatea infracțională au fost însușite de inculpați”, se arată în același comunicat.

Potrivit DIICOT, tot în 2024 și tot prin constrângere, unul dintre inculpați a făcut-o și pe „o persoană vătămată majoră să continue  practicarea prostituției, însușindu-și foloasele patrimoniale obținute de victimă”.

Patru persoane arestate preventiv

DIICOT a precizat că au fost efectuate șapte percheziții domiciliare.

„Au fost puse în aplicare 7 mandate de percheziție domiciliară, fiind identificate și ridicate mai multe mijloace de probă. La data de 08.08.2024, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Brașov a dispus arestarea preventivă a inculpaților, pentru o perioadă de 30 de zile”, mai notează DIICOT.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:56 - Un accident grav de circulație a avut loc joi seară în Cluj. Cinci tineri, printre care o adolescentă de 15 ani, au fost transportați la spital
23:53 - Ursula von der Leyen a anunțat un ajutor de 10 miliarde de euro pentru ţările afectate de inundaţii
23:37 - Rareș Bogdan, despre amendamentul care-l ajută pe Iohannis să candideze la parlamentare: Nu lăsăm pe nimeni în urmă. Ne respectăm președinții de partid și de țară. Privim spre viitor
23:27 - Țara din Europa care va limita folosirea limbii ruse. Nu va mai putea fi folosită la locurile de muncă sau pe bancomate
23:14 - Cum a scăpat Mario Iorgulescu de pedeapsa de 13 ani și 8 luni de închisoare. Motivare: Nu a intenționat să omoare pe cineva / Opinia separată a unui judecător: Tânărul era beat, drogat, conducea cu viteză excesivă, a trecut pe roșu
23:00 - Cât costă o vacanță de șapte zile, la un hotel all inclusive în prima vacanță a elevilor. Unele destinații deja nu mai au locuri
22:39 - Bogdan Paraschiv (Partida Romilor): Am auzit încă de acum 6 – 7 luni că e posibil ca Iohannis să candideze la parlamentare (VIDEO)
22:33 - Momente de groază la bordul unui avion. În timpul zborului, pasagerii au început să „sângereze din gură și din urechi”
22:07 - Diana Buzoianu (USR) acuză PNL de ipocrizie în relația cu Nicușor Dan: L-au atacat atâtea luni și acum îl caută. Teatru ieftin pentru voturi (VIDEO)
22:02 - Țuțuianu: Iohannis a tot căutat un loc de muncă bun și cald, după ieșirea din mandat. Probabil candidatura lui la Senat e susținută de Ciucă pentru un fel de întoarcere a unor servicii pe care i le-a făcut președintele în ultimii ani (VIDEO)