Prinși între protestele activiștilor de extremă-dreaptă și manifestațiile anti-rasism, unii români stabiliți în Anglia spun că se tem să folosească mijloacele de transport în comun, să se plimbe seara sau să vorbească în public în limba română.
„Este un cumul exagerat de pacienți, este foarte terifiant pentru toată lumea. Copii, până și adulți, tuturor le e frică să iasă pe stradă, sunt extrem de afectați psihic, fizic și emoțional. În zonele unde locuiesc prietenii mei sunt și foarte mulți români loviți, unde sunt eu nu, pentru că este o zonă în afara Londrei, sunt niște orăşele mai micuțe, agitația nu este mare, dar a început și aici să crească”, a susținut Simona Vasile, asistentă-șefă la un spital din Kent, pentru Știrile Pro TV.
Unii se feresc să vorbească în limba română pe stradă.
„Ne afectează pentru că ne creează o panică și o frică. Eu i-am spus soțului să nu mai vorbească la telefon în română, deși pe noi nu ne-ar ataca pentru că suntem de culoare albă, dar dacă vorbim altă limbă atunci este o problemă”, a zis Ștefania Șchiop, româncă în Marea Britanie.
Iar alții au remarcat ipocrizia celor care protestează față de migranți.
„Aici nu se revoltă englezul educat și care muncește – se revoltă cei care nu muncesc, cei care nu au studii, cei care stau pe beneficii, ei sunt cei care ies în stradă și urlă către noi – imigranții – nu contează că sunt români sau alte naționalitate. Noi, ca imigranți, aducem un raport de atâția ani economic imens, de pe taxele noastre ei stau acasă pe beneficii”, a susținut Oana Bindar, o altă româncă stabilită în Marea Britanie.