Două persoane au fost găsite după șapte ore după ce mașina în care se aflau a lovit un cap de pod și s-a prăbușit de la trei metri într-un canal. Accidentul s-a produs duminică noapte pe DN79 care leagă Aradul de Oradea, potrivit libertatea.ro.
Cele două persoane au fost găsite de un conducător auto care circula luni dimineață pe segmentul de şosea dintre Zerind şi Chişineu-Criş. Acesta a observat balustrada dărâmată a podului și a oprită să vadă ce s-a întâmplat.
Bărbatul a alertat autoritățile, iar la fața locul au ajuns în scurt timp un echipaj SMURD și unul de la descarcerare.
În mașină se afla un bărbat care a fost găsit mort, împreună cu soția sa care era în stare de hipotermie. Aceasta din urmă a fost scoasă din mașină și transportată la Spitalul Judeţean Arad.
Victimele au rămas imobilizate în maşina răsturnată, nu a putut să sune la 112 şi a fost nevoită să aştepte mai mult de 6 ore până când i s-a acordat primul ajutor.