Medicii ATI de la Spitalul ”Sf. Pantelimon” din Capitală au intrat în grevă spontană, pe fondul anchetei procurorilor privind decesele suspecte (FOTO, VIDEO)

Spitalul Sf. Pantelimon din București, 8 august 2024. Inquam Photos / George Călin

Managerul Spitalului Pantelimon, medicul Bogdan Socea, a declarat joi că a fost declanșată o grevă spontană a medicilor și asistentelor ATI, pe fondul anchetei procurorilor privind morțile suspecte. Până în prezent, doi medici ATI și o asistentă au fost reținuți pentru omor calificat și tentativă de omor:

“Medicii de anestezie și ATI care sunt în spital au hotărât să intre într-o grevă spontană și să nu dea anastezie la pacienții cronici sau programați. Asigură urgențele, garda, plus pacienții care sunt în terapie.

Au fost amânate la prima oră, 10 intervenții. Au spus că pregătesc o hârtie în care vor semna toți că își vor da demisia și din contractul cu gărzile  și din contractul cu spitalul. Va însemna un blocaj. Reclamă atitudinea și climatul în care lucrează”, a precizat Bogdan Socea.

“Eu dacă aș avea o problemă de sănătate, fiind medic aici, chirurg, în acest spital din 2001, la cum am văzut eu și am apreciat eu un coleg de pe altă specialitate de anestezie, eu repet dacă aș avea o problemă de sănătate m-aș lăsa fără nicio grijă în mâinile lor.

Sunt șocat! Mi-e greu să cred. Nu știu ce să zic, nu pot să comentez. Sigur că dacă cineva a greșit va plăti, cu siguranță!”, a mai precizat medicul.

În ceea ce privește ancheta internă care nu a descoperit nicio neregulă în legătură cu decesele de la ATI, Bogdan Socea precizează:

“Ancheta s-a făcut profesionist de către cinci medici de altă specialitate decât ATI, cinci medici cu renume din spital. Ancheta a vizat alte aspecte, aspecte medicale, procuratura are cu totul alte mijloace de probă. Ancheta nu a putut verifica acele injectomate, nu a putut descărca memoriile, medicii care au făcut parte din comisia internă nu au avut aceleași instrumente la dispoziție, evident.

Dozele trebuie trecute în foaia de observație. Ce s-a întâmplat punctual la acea foaie rămâne ca procuratura și justiția să își spună părerea”.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
10:28 - Alegeri prezidențiale. Județele cu prezența cea mai mare la vot. Cine se află pe ultimele locuri
10:15 - Atac armat lângă ambasada Israelului din Amman: Trei polițiști răniți și atacator împușcat mortal
10:02 - Nicușor Dan: Pentru prezidențiale, am votat pentru democrație și pentru o direcție occidentală a României, iar la referendumul local, pentru ca Bucureștiul să devină un oraș ordonat, guvernabil, administrabil (VIDEO)
09:44 - Drone neidentificate observate deasupra a trei baze aeriene din Marea Britanie: „Continuăm să ne monitorizăm spaţiul aerian”
09:36 - Reprezentanții MAI au transmis primele date din România, după deschiderea urnelor: „Efectivele MAI au întocmit 3 dosare penale cu privire la posibile infracțiuni”. Principalele fapte interzise în ziua votului
09:21 - Marcel Ciolacu: „Am votat pentru o Românie în care românii să aibă un trai decent și pentru o Românie a cărui președinte să muncească pentru țară și pentru poporul său” (VIDEO)
09:04 - Salvamont România a primit 17 de apeluri în ultimele 24 de ore. Au fost salvate 25 de persoane
09:00 - Ludovic Orban, înainte de a vota pentru prezidențiale: În ultima săptămână s-a lansat masiv o dezinformare. Este o minciună gogonată, să nu cumva să mă votați, să votați candidata pe care v-am rugat să o votați (VIDEO)
08:49 - Erupție vulcanică surprinsă din avion: Imagini spectaculoase filmate de pasageri (VIDEO)
08:22 - Alegeri prezidențiale 2024: Ce reguli trebuie să respecte românii care merg la vot