Peste 220.000 de animale, sacrificate din cauza pestei micilor rumegătoare: „Nu au voie să miște animalele dintr-o parte în alta”

Peste 220.000 de animale, sacrificate din cauza pestei micilor rumegătoare: „Nu au voie să miște animalele dintr-o parte în alta”
Sursa foto: Freepik

Peste 220.000 de animale au fost deja sacrificate din cauza pestei micilor rumegătoare. Pe lângă Rusia, Ungaria, Croația și Serbia au restricționat importul de animale din țara noastră, iar Bulgaria a montat la graniță sisteme de dezinfectare.

Cele mai grav afectate de pesta micilor rumegătoare sunt România și Grecia. Dacă virusul continuă se se răspândească, producția brânzei feta ar putea fi afectată, a declarat ministrul grec al Dezvoltării Rurale și Alimentației, Kostas Tsiaras.

Pesta micilor rumegătoare face ravagii în România

Până acum, autoritățile au descoperit 45 de focare, dintre care 38 sunt în Tulcea, 6 în Constanța și unul singur în Timiș. Peste 220.000 de animale au fost deja sacrificate.

„Nu au voie să miște animalele dintr-o parte în alta. De exemplu, județul Tulcea, unde a apărut primul focar este închis, nu pot să iasă animalele, ceea ce este foarte important, că transmiterea se face doar prin contact”, a declarat Iancu Polifrone, președintele Asociației Crescătorilor de Ovine, potrivit stirileprotv.ro.

După ce numărul de focare de pesta micilor rumegătoare a crescut alarmant în ultima perioadă, fermele de oi și capre sunt monitorizate și în județele care până acum au fost neatinse de virus.

A venit o echipa de la DSV, la toate efectivele de animale din comuna, au fost, le-am examinat. Cooperam cu dânșii, le punem animalele la dispoziție, le iau temperatura, diferite probe, ce considera dânșii”, a spus Adrian Mincu, fermier.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
07:14 - Trump spune că „probabil” se va întâlni cu Zelenski, în SUA, săptămâna viitoare
23:57 - O localitate din România nu are apă potabilă la robinet. Care este cauza
23:49 - Nicușor Dan, despre lucrările la rețeaua de termoficare: Avem 15 şantiere deschise. Facem 70 km anul acesta. Vor fi tot mai puține avarii (VIDEO)
23:31 - Un bărbat și-a pierdut viața printr-un accident de bucătărie. Acesta s-a înjunghiat mortal
23:30 - Ciucă, întrebat despre coaliţia de dreapta: Când celelalte partide se vor maturiza suficient să putem discuta despre politici şi valori. Mai au aproape 70 de zile să se maturizeze
22:59 - Ciucă, despre amendamentul ce-l ajută pe Iohannis să candideze la parlamentare: Noi doar restabilim un drept. Experiența președintelui nu se irosește, trebuie valorificată
22:57 - Care este țara din lume care are mai multe mașini electrice decât pe benzină? Autoritățile oferă reduceri fiscale generoase pentru vehiculele electrice
22:40 - Nicușor Dan, despre planșeul de la Piața Unirii: Nu avem o expertiză care să spună că-i pericol public. Când Primăria Sectorului 4 va veni cu toate avizele, vom da repede autorizația pentru intervenție (VIDEO)
22:19 - Ce au spus medicii din Beirut despre rănile produse de pagerele care au explodat: „N-am mai văzut aşa ceva. Este indescriptibil”
22:14 - Nicusor Dan, întrebat dacă va semna şi pentru candidatura lui Ludovic Orban, după ce a semnat pentru Ciucă și Lasconi: Dacă mi-o solicită, desigur, pentru că este un partid de dreapta (VIDEO)