Nadia Comăneci a explicat de ce Ana Bărbosu a ratat podiumul la Jocurile Olimpice de la Paris: „Nu poți să faci contestație”

Nadia Comăneci a explicat de ce Ana Bărbosu a ratat podiumul la Jocurile Olimpice de la Paris: „Nu poți să faci contestație”
Foto: Hepta.ro / Abaca Press / Fati Sadou/ABACAPRESS.COM

Multipla campioană Nadia Comăneci a explicat de ce Ana Bărbosu a ratat podiumul la Jocurile Olimpice de la Paris. Românca a pierdut medalia de bronz după ce americanca Jordan Chiles a făcut contestație, după ce a primit punctajul 13,666.

Ana Bărbosu a primit 13,700, iar Jordan Chiles, 13,666, apoi 13,766 la contestație, urcând pe poziția a treia după Andrade și Biles.

Nadia Comăneci a subliniat că la exercițiul sportivei Jordan Chiles a contat nota de la dificultate.

Ce a declarat Nadia Comăneci după ce Ana Bărbosu a pierdut medalia de bronz la JO 2024

„La americancă a contat nota de la dificultate, dar nu poţi să faci contestaţie la nota de execuţie. Asta este regula”, a spus fosta mare gimnastă, potrivit Agerpres.

Totodată, Nadia Comăneci a discutat și cu șefa arbitrelor pentru a înțelege de ce Sabrinei Voinea i-a fost scăzută nota.

„Vă spun ce s-a întâmplat, pentru că am fost la arbitra şefă ca să înţeleg de ce i s-a făcut această deducţie de 0,1 Sabrinei Voinea. Au zis că au o fotografie cu o bucăţică mică a călcâiului ei, care a ieşit un pic afară din linie, ceea ce eu nu am văzut. Dar au revăzut fotografia şi am înţeles că la valoare, la dificultate, în prima zi a avut din şase dificultate, astăzi i-au dat din 5,9. Am făcut asta ca să înţeleg, pentru că ştiam că toată lumea vine să mă întrebe”, a explicat ea.

Multipla campioană a ținut să sublinieze și că este mândră de cele două fete care au concurat și că exercițiile acestora au fost fantastice.

„Mă bucur enorm, sper că toată lumea acasă s-a bucurat să vadă această finală și sper că acești copii vor continua și vor motiva generația de astăzi”, a mai spus Nadia Comăneci.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`