Cum au apărut semnele de întrebare în privința înotătorilor chinezi la Jocurile Olimpice de la Paris. Agenția Mondială Antidoping a ascuns scandaluri de dopaj

Cum au apărut semnele de întrebare în privința înotătorilor chinezi la Jocurile Olimpice de la Paris. Agenția Mondială Antidoping a ascuns scandaluri de dopaj
Înotătorul chinez Pan Zhanle a câștigat medalia de aur în proba de 100 m liber din cadrul Jocurilor Olimpice de la Paris, 31 iulie 2024. Sursa foto: Hepta.ro / DPA Images / Michael Kappeler

Performanțele obținute de înotătorii Chinei la Jocurile Olimpice de la Paris au fost întâmpinate cu scepticism de multe voci, care arată spre recentele scandaluri de dopaj care au fost ascunse de Agenția Mondială Antidoping, dar scoase la iveală de investigațiile jurnalistice ale The New York Times și ARD, potrivit G4Media.ro.

Semne de întrebare în privința înotătorilor chinezi de la Paris

Primele semne de întrebare au apărut după finala de la 100 m liber, în care Pan Zhanle a corectat cu patru zecimi de secundă recordul mondial pe care îl stabilise tot el, la Doha, în februarie. Chinezul a încheiat cursa cu un avans considerabilă față de Kyle Chalmers și David Popovici.

Pan Zhanle a reușit o nouă cursă fabuloasă duminică seară, în finala probei de ștafetă masculină 4×100 m mixt, când a parcurs 100 de metri într-un timp mai scurt decât în finala de la 100 m liber. Astfel, China a cucerit medalia de aur într-o probă olimpică pe care SUA o câștigase de fiecare dată (cu excepția Jocurilor de la Moscova din 1980, pe care americanii le-au boicotat).

După cursă, britanicul Adam Peaty a pus la îndoială integritatea sportivă a chinezilor. Doi dintre componenții echipei de aur, Qin Haiyang și Sun Jiajun, s-au numărat printre cei 11 înotători cărora li s-a permis să concureze chiar dacă în trecut au fost depistați cu substanțe interzise, o situație pe care au pus-o pe seama unei contaminări involuntare prin alimentație.

Scandaluri de dopaj ascunse de WADA

New York Times și germanii de la ARD dezvăluiau, la începutul anului, că 23 de înotători chinezi au fost depistați cu trimetazidină în organism la o tabără de antrenament din 2021. Este vorba despre un medicament de inimă, care a fost interzis în sport întrucât sporește rezistența sportivilor.

Agenția Mondială Antidoping (WADA) le-a permis să concureze, părând să accepte poziția omologilor chinezi, care susțineau că mici urme de TMZ ar fi fost găsite în bucătăria unui hotel în care au fost cazați sportivi pe perioada unei competiții naționale de înot.

Mai mulți experți independenți au ridicat semne de întrebare, pentru care WADA nu a cerut răspunsuri din partea autorităților chineze de resort: Cum au ajuns urme ale medicamentului interzis – care este prescris sub formă de pastilă solidă și nu sub formă de pulbere sau lichid – în bucătăria unui hotel? Contaminarea bucătăriei a fost reținută?

Agenția antidoping din China i-a exonerat pe sportivi, considerând că a fost vorba despre un caz de contaminare, iar WADA a aprobat decizia. Federația Internațională de Natație nu a atacat decizia cu o lună înainte de Jocurile de la Toyko, iar WADA și-a menținut poziția într-o revizuire independentă a cazului.

Dintre cei 23 de înotători chinezi, 11 au participat și la Jocurile Olimpice de la Paris. Zhanle Pan nu s-a numărat printre sportivii testați pozitiv.

Contrar procedurii standard, WADA nu a dezvăluit testele pozitive atunci când au venit rezultatele.

Alți doi înotători ai Chinei au fost depistați cu un steroid interzis în organism, în octombrie 2022, dar WADA a menținut discreția și de această dată. După o scurtă suspendare provizorie și o anchetă internă, autoritățile chineze i-au exonerat și pe aceștia.

WADA a acceptat și de această dată explicația autorităților chineze, care au spus că a fost vorba despre un nou caz de contaminare alimentară – în acest caz, cu hamburgeri serviți la un McDOnald`s din apropierea bazei de antrenament.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`