A mai rămas o săptămână de competiții în cadrul Jocurilor Olimpice de la Paris. Luni sunt programate întreceri la 21 de discipline, iar echipele României vor evolua la atletism, gimastică artistică, lupte, polo pe apă, tenis de masă și yachting.
Unele dintre cele mai importante probe pentru România în cadrul zilei de 5 august sunt finalele la bârnă și sol, unde Sabrina Voinea va concura la ambele discipline, în timp pe Ana Bărbosu va evolua doar la sol, potrivit eurosport.ro.
Fiica fostei gimnaste Camelia Voinea are șanse la medalie, fiind clasată pe locul cinci în calificările la bârnă, iar la sol a fost pe locul patru. Ana Bărbosu a obținut ultimul loc la proba de la sol, astfel că șansele ei la o medalie sunt mai scăzute.
Pe 5 august, mai mulți sportivi din România vor intra în competiția de la Paris. Doi atleți, respectiv Alin Alexandru Firfirică și Andrea Miklos vor evolua la proba de atletism, la aruncarea discului. De asemenea, doi sportivi de la lupte vor debuta tot astăzi în cadrul prestigioasei competiții sportive, mai exact Răzvan Arnăut și Alin Alexuc-Ciurariu.
Echipa de tenis de masă a României își începe astăzi călătoria la Paris, în timp ce pentru naționala de polo, luni are loc ultima competiție. La yachting, Ebru Bolat își continuă aventura la Paris.
Atletism
11:10 aruncarea discului – masculin – calificări Grupa A: Alin Alexandru Firfirică
12:35 aruncarea discului – masculin – calificări Grupa B: Alin Alexandru Firfirică
12:55 400 m feminin – turul I: Andrea Miklos
Gimnastică artistică
13:38 bârnă – feminin – finala: Sabrina Maneca Voinea
15:23 sol – feminin – finala: Sabrina Maneca Voinea, Ana Maria Bărbosu
Lupte
16:00 cat. 60 kg, greco-romane masculin – calificări: Răzvan Arnăut
16:00 cat. 130 kg, greco-romane masculin – calificări: Alin Alexuc-Ciurariu
17:20 cat. 60 kg, greco-romane masculin – sferturi: Răzvan Arnăut
17:20 cat. 130 kg, greco-romane masculin – sferturi: Alin Alexuc-Ciurariu
22:00 cat. 60 kg, greco-romane masculin – semifinale: Răzvan Arnăut (dacă se califică)
22:00 cat. 130 kg, greco-romane masculin – semifinale: Alin Alexuc-Ciurariu (dacă se califică)
Polo pe apă
22:40 România – Muntenegru (Grupa A, masculin)
Tenis de masă
11:00 echipe masculin, feminin – optimi: România – India
Yachting
13:15 Dinghy feminin: Ebru Bolat