O pasageră dintr-un microbuz care se certase cu şoferul şi a sunat la Poliţie a fost prinsă că avea în bagaje substanţe despre care se bănuieşte că sunt droguri.
Mai mult, verificările extinse ale echipajului au scos la iveală că şi şoferul ar fi fost sub influenţa unor substanţe interzise, informează, vineri, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Arad, citat de Agerpres.
Potrivit unui comunicat de presă al IPJ Arad, Biroul de Poliţie Autostradă A1 Deva-Nădlac a fost sesizat, prin apel la 112, despre un conflict între şoferul unui microbuz şi o pasageră.
În urma apelului, microbuzul a fost oprit în trafic pe autostradă.
„Din verificări a reieşit că între conducătorul auto şi femeia care a apelat la 112 ar fi avut loc un conflict din cauza rutei de deplasare şi destinaţia unde femeia voia să ajungă, conflictul fiind aplanat. De asemenea, în urma efectuării controlului bagajului apelantei 112, o femeie de 24 de ani, din judeţul Galaţi, au fost descoperite un grinder şi o substanţă de culoare verde-oliv, susceptibilă a avea efecte psihoactive, care a fost ridicată, în vederea continuării cercetărilor”, a transmis IPJ.
Verificările nu s-au oprit la pasageră, astfel că în microbuz au fost descoperite „substanţe posibil a avea efecte psihoactive”.
„S-a procedat la testarea cu aparatul din dotare a conducătorului auto, un bărbat de 44 de ani, din judeţul Timiş, aparatul indicând posibila prezenţă a substanţelor psihoactive. Acesta a fost condus la o unitate medicală, în vederea recoltării de probe biologice, cercetările fiind continuate”, mai arată IPJ Arad.
De asemenea, şoferul a fost amendat cu 10.000 de lei şi i-au fost retrase plăcuţele şi certificatul de înmatriculare pentru nedeţinerea licenţei de transport persoane, autovehiculului fiindu-i suspendat dreptul de utilizare pentru şase luni.