Aventura sportivilor români la Jocurile Olimpice de la Paris continuă și vineri, 2 august, când „tricolorii” sunt implicați în probe de canotaj, atletism și yachting. Reprezentanții noștri sunt angrenați în nu mai puțin de trei finale.
Canotaj
12:30 dublu rame masculin – Finala A: Florin Arteni, Florin Lehaci
12:42 dublu rame feminin – Finala A: Ioana Vrînceanu, Roxana Anghel
13:22 dublu vâsle feminin, categorie uşoară – Finala A: Gianina van Groningen, Ionela Cozmiuc
Atletism
11:15 săritura în înălţime – feminin – calificări: Daniela Stanciu
19:15 triplusalt feminin – calificări: Andreea Taloş, Diana Ion
21:10 aruncarea greutăţii masculin – calificări: Rareş Toader
Yachting
13:15 Dinghy feminin: Ebru Bolat
Până în prezent, sportivii care evoluează sub „tricolor” au cucerit patru medalii la Jocurile Olimpice de la Paris. Primele două au fost adjudecate de David Popovici, campion olimpic la 200 m liber, respectiv câștigător al unui bronz la 100 m liber.
Andrei Cornea și Marian Enache s-au încununat și ei cu aurul olimpic, joi, în proba de dublu vâsle masculin. La feminin, Ancuța Bodnar și Simona Radiș, campioanele de la Tokyo, au obținut argintul după o luptă grea cu Noua Zeelandă pentru supremația la Paris.